Actualitate
Polonia şi Cehia vor proteja spaţiul aerian al Slovaciei, în condițiile în care Bratislava renunţă la MiG-uri
Republica Cehă şi Polonia vor proteja spaţiul aerian al Slovaciei, cu care se învecinează, în timp ce această ţară membră a NATO renunţă la avioanele sale MiG-29 de fabricaţie rusească, a anunţat sâmbătă Ministerul slovac al Apărării.
Polonia şi Cehia vor proteja spaţiul aerian al SlovacieiFoto: Petr David Josek / AP / Profimedia
Un acord asupra protejării spaţiului aerian slovac de către forţele aeriene cehe şi poloneze a fost semnat sâmbătă de ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, cu omologii săi ceh, Jana Cernochova, şi polonez, Mariusz Blaszczak, relatează Agerpres.
„Acordul va intra în vigoare la 1 septembrie, când avioanele de vânătoare MiG-29 slovace vor fi imobilizate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Martina Kakascikova, într-un comunicat.
În cursul zilei, ministerul anunţase că va scoate din serviciu MiG-urile pentru că întreţinerea lor devenise prea costisitoare şi pentru că personalul rus părăseşte progresiv Slovacia.
În aprilie, premierul slovac Eduard Heger declarase că ţara sa ar putea trimite avioanele MiG-29 în Ucraina, dar niciun detaliu nu fusese oferit.
În 14 august, Nad a dezminţit informaţiile potrivit cărora Slovacia ar fi remis deja aceste aparate Ucrainei, adăugând că nicio decizie finală nu fusese încă luată.
Cehia şi Polonia vor proteja spaţiul aerian slovac până când avioane de vânătoare F-16 americane vor fi furnizate Slovaciei pentru a înlocui aparatele MiG-29. Achiziţionarea lor a fost încheiată în 2018 şi livrarea e prevăzută în 2024.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



