Actualitate
Petre Daea: „Plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii. Să ajutăm fermierii să întoarcă brazda ţării” / Ce spune despre eventuale noi scumpiri
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, consideră că plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii, dar susţine că nu există motive pentru alte scumpiri în perioada următoare.
AlimenteFoto: Dreamstime.com
- „Trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul unei plafonări a unor preţuri, cei care vor suferi în primul rând vor fi producătorii agricoli.
- Din perspectiva aceasta eu gândesc că trebuie să facem tot ce este necesar să ajutăm fermierii să întoarcă brazda ţării, pentru că din rodul pământului trebuie să ne hrănim toţi. (…)
- Nu văd scumpiri la această dată pentru că preţul s-a liniştit la produsele care se procesează, nu văd scumpiri în condiţiile în care s-au plafonat şi s-au stabilit nivelele acestea de cost la energie.
- Iată că nu sunt elemente care să ne determine să previzionăm scumpiri ale produselor agroalimentare în acest moment”, a declarat, vineri, în Arad, ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.
În 20 mai, liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara, la Brăila, că eventuala reducere a TVA la unele produse pe fondul scumpirilor ar putea să nu aibă efect, din punctul său de vedere fiind de preferat ca Guvernul să definească produsele strategice la care preţurile să fie plafonate.
- „Nu ştiu cât efect ar avea reducerea TVA, nu sunt un mare fan. Să reduci de la 5% şi mai mult…
- Cred că ar trebui să intrăm într-o zonă mai curajoasă şi să definim nişte produse strategice şi, ţinând cont că şi statul face un efort cu subvenţiile în agricultură, să mergem pe anumite produse cu o anumită plafonare. Dar nu trebuie creat un dezechilibru economic”, spunea Ciolacu.
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Actualitateacum O săptămânăToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Economicacum 5 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția
-
Uncategorizedacum O săptămânăOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?



