Actualitate
Până la 400.000 de spectatori sunt așteptați în Florida pentru lansarea noii rachete NASA spre Lună
Prima lansare a rachetei SLS, pentru misiunea Artemis 1, se anunță a fi spectaculoasă, fiind cea mai puternică rachetă construită vreodată de agenția spațială americană. Evenimentul ar putea atrage până la 400.000 de persoane, potrivit autorităților locale, scrie AFP.
Artemis 1 pe rampa de lansareFoto: NASA
Centrul Spațial Kennedy, de unde va fi lansată, este închis publicului, dar spectatorii vor putea să o privească urcând pe cer și să-i audă vuietul de pe plajele din apropiere și din alte locuri.
„Îmi amintesc unele dintre aselenizările de când eram copil”, în timpul programului Apollo, a declarat Alberto Tirado pentru AFP, intervievat la Cocoa Beach cu o zi înainte de lansarea programată.
Luni, o primă încercare de lansare a fost anulată în ultimul moment din cauza unor probleme tehnice. Autoritățile locale așteptau între 100.000 și 200.000 de vizitatori.
Numărul total al turiștilor care au venit efectiv nu a fost încă confirmat, dar acesta s-ar putea „dubla” în acest weekend, a declarat vineri pentru AFP Don Walker, un oficial din regiunea Brevard.
„Estimăm că mulțimea de la lansare va fi cuprinsă între 200.000 și 400.000 de persoane”, a spus el.
Prin comparație, prima lansare cu echipaj uman a SpaceX din 2020 a atras 220.000 de persoane (în plină pandemie).
Faptul că lansarea nu mai este așteptată în timpul săptămânii, ci în weekend – și un weekend prelungit cu o zi de sărbătoare luni -, precum și caracterul său istoric, contribuie la succesul așteptat al prezenței, a declarat pentru AFP Meagan Happel, de la Florida Space Coast Tourist Board.
-
Diverseacum 2 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum 2 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNovo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale
-
Actualitateacum O săptămânăToalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBulk SMS pentru IMM
-
Economicacum 5 zile
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniHONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția
-
Uncategorizedacum O săptămânăOra exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?



