Actualitate
Ungaria a prelungit plafoanele de preţ ale carburanţilor şi alimentelor de bază până la sfârşitul acestui an
Ungaria a prelungit plafoanele de preţ ale carburanţilor şi alimentelor de bază, cu trei luni, până la sfârşitul anului, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, a declarat sâmbătă şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, într-un briefing de presă, transmite News.ro citând Reuters.
Compania MOL atenționează că plafonarea prețurilor la carburanți va duce la penurieFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia
Budapesta a criticat aspru Uniunea Europeană pentru impunerea de sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, declarând că nu au reuşit să slăbească în mod semnificativ Moscova, provocând în acelaşi timp o creştere a preţurilor alimentelor şi energiei.
Combinată cu deprecierea forintului la minime record, creşterea preţurilor a dus inflaţia din Ungaria la maximele ultimelor două decenii, forţând Banca Naţională a Ungariei să-şi majoreze brusc dobânda de politică monetară la 11,75%.
Anunţând extinderea plafoanelor de preţ dincolo de termenul limită iniţial de 1 octombrie, şeful de cabinet al premierului Orban, Gergeli Gulias, a mai spus că guvernul va extinde şi un plafon al dobânzilor creditelor ipotecare, care trebuia să expire la sfârşitul acestui an, ”cu cel puţin şase”. luni”.
”Acum evaluăm că atâta timp cât sancţiunile UE sunt în vigoare, nu există nicio şansă realistă pentru o îmbunătăţire”, a declarat Gulias la briefingul de presă.
Guvernul Orban a decis, de asemenea, să lanseze o schemă de sprijin pentru întreprinderile mici care sunt mari consumatoare de energie, acoperind jumătate din creşterea facturilor pentru energie, comparativ cu nivelurile de anul trecut, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Marton Nagy.
El a spus că guvernul va lansa, de asemenea, o schemă de sprijin pentru investiţii, destinată întreprinderilor mici, pentru a le ajuta să-şi îmbunătăţească eficienţa energetică şi să îşi reducă costurile.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



