Connect with us

Actualitate

UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei, între care plafonarea preţului petrolului, noi restricţii pentru exporturile de înaltă tehnologie şi noi măsuri împotriva unor persoane

Publicat

pe

Uniunea Europeană analizează stabilirea unui plafon al preţului petrolului, restricţii mai stricte pentru exporturile de înaltă tehnologie către Rusia şi mai multe sancţiuni împotriva unor persoane, au declarat joi diplomaţii, ca răspuns la ceea ce Occidentul a condamnat ca o nouă escaladare în războiul Moscovei în Ucraina, transmite News.ro citând Reuters.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der LeyenFoto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP / Profimedia

UE a fost impulsionată miercuri de retorica nucleară a preşedintelui Vladimir Putin, anunţul unei mobilizări parţiale pentru război şi sprijinul pentru planurile de anexare efectivă a unor părţi din estul Ucrainei.

Miniştrii de Externe ai UE au convenit joi, în cadrul unei reuniuni ad-hoc, să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei, iar diplomatul de vârf al blocului a spus că acestea vor consta în măsuri ”economice şi individuale”.

Şeful Executivului UE, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acestea vor include ”controale suplimentare la exporturile de tehnologie civilă”, potrivit CNN.

Trei diplomaţi UE de la Bruxelles au declarat că noile sancţiuni se vor concentra în jurul unui plafon al preţului petrolului, care să corespundă celui convenit de G7.

”Ne aşteptăm, de asemenea, la mai multe listări ale unor persoane”, a spus unul dintre diplomaţi, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

Unele dintre surse au indicat o listă întocmită de cel mai proeminent critic intern al lui Putin – militantul anticorupţie încarcerat Alexei Navalni – cu 6.676 de persoane pe care le-a numit „mituiţi şi susţinători ai războiului”, ca inspiraţie pentru propria listă neagră a UE, care include până în prezent 108 entităţi şi 1.206 persoane.

Unele ţări doresc să vizeze rudele şi asistenţii apropiaţi ai celor deja sancţionaţi, pentru eludarea măsurilor actuale. Dar ţările UE nu au convenit să recunoască o astfel de ocolire a sancţiunilor drept infracţiune în interiorul blocului.

Ei vor trebui, de asemenea, să decidă ce să facă cu ruşii care fug din serviciul militar obligatoriu, după ce cele trei naţiuni baltice din estul UE au declarat că nu le vor oferi refugiu.

Finlanda şi Polonia au restricţionat, de asemenea, sosirile ruşilor, dar UE în ansamblu a respins până acum o interdicţie generală de călătorie.

Nu a fost clar, însă, imediat ce impact ar avea orice plafonare a preţului petrolului, dat fiind faptul că UE a convenit deja asupra unui embargo petrolier care urmează să intre în vigoare până la sfârşitul anului, deşi cu scutiri, inclusiv pentru Ungaria.

Sunt discutate, de asemenea, şi alte restricţii ale exporturilor de bunuri de lux către Rusia, în timp ce există cereri de interzicere a diamantelor ruseşti şi confiscarea activelor ruseşti în Europa. Alţii, însă, au avertizat că este puţin probabil ca acestă propunere să obţină sprijinul unanim necesar al tuturor ţărilor UE.

Germania, puterea economică a UE, a respins până acum restricţiile economice mai dure, în timp ce premierul ungar Viktor Orban – care cultivă legături strânse cu Putin – a declarat joi că toate sancţiunile ar trebui să fie eliminate.

”Nu ştiu cât de repede putem ajunge de acord asupra unor noi sancţiuni”, a spus un oficial al UE, observând că rezistenţa la mai multe pedepse împotriva Moscovei a unora dintre statele membre ar putea încetini lucrurile, potrivit News.ro.

Comisia Europeană urmează să prezinte săptămâna viitoare o propunere scrisă, iar cei ţările memebre ar putea să o aprobe atunci când se vor reuni la Praga, în perioada 6-7 octombrie, au spus sursele.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse2 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul