Actualitate
Biden promite un răspuns „rapid și sever” la anexiunile rusești din Ucraina
Statele Unite „vor lucra cu aliații și partenerii (lor) pentru a impune Rusiei măsuri economice suplimentare rapide și severe” dacă aceasta anexează teritorii în Ucraina, a avertizat vineri Joe Biden, potrivit AFP.
Joe BidenFoto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia
„Referendumurile sunt o impostură, un pretext fals pentru a încerca să anexeze cu forța părți din Ucraina”, a declarat președintele american, care a impus deja mai multe seturi de sancțiuni economice și financiare împotriva regimului lui Vladimir Putin.
„Referendumurile” privind aderarea la Federația Rusă au început vineri în părți ale Ucrainei controlate în totalitate sau parțial de Moscova, Kievul și Occidentul calificându-le drept o „farsă”.
Liderii G7 au „condamnat cu fermitate”, vineri, „referendumurile fictive” ale Rusiei privind anexarea teritoriilor pe care le ocupă în Ucraina, adăugând că acestea „nu vor fi niciodate recunoscute”
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



