Connect with us

Actualitate

Cum este să predai dansul la bară în România: „Multe cursante nu spuneau părinților ce cursuri urmează, sau nu voiau să afle colegii lor de serviciu”

Publicat

pe

​Ministerul Sportului a anunțat pe 1 august că recunoaște oficial ca sporturi dansul la bară (Pole Fitness) şi padelul. O mișcare surprinzătoare, care i-a uimit și pe unii practicanți ai Pole Fitness-ului, având în vedere că acest sport poartă o oarecare stigmă în România, fiind confundat deseori cu striptease-ul.

Eliza Rîmniceanu, instructor de dans la baraFoto: Arhiva personala Eliza Rimniceanu

Pole Fitness a devenit o formă populară de a face sport în urmă cu 16 ani, iar în 2009 a ajuns un sport recunoscut în lumea largă odată cu înființarea Federației Internaționale de Sporturi la Bară. Trei ani mai târziu a avut loc și Campionat Mondial de Sporturi la Bară.

Puțini știu și că în România există chiar o Federație Română de Pole Fitness & Sport, iar sportivi înscriși aici ne-au reprezentat țara la multe competiții internaționale unde au câștigat medalii și au stabilit recorduri mondiale – Marian Petrică Sas, record mondial la Artistic Hoop Senior Men în 2022; perechea Rebecca Ghionea Marinof și Alexandra Pliumbuitu Andrei, la Artistic Hoop Doubles 18+ în 2022.

De asemenea, 12 sportivi români s-au calificat la Campionatele Mondiale de Pole Sports din acest an, care vor avea loc pe 27 octombrie la Lausanne.

Pentru a înțelege mai multe despre acest sport din ce în ce mai popular și la noi în țară, chiar și în rândul bărbaților și copiilor, am stat de vorbă cu Eliza Rîmniceanu, practicantă de Pole Fitness, fondator al Pole Art România și instructor la Ecstatic Expansion Dance School.

Ely, cum îi spun cursantele, este din Focșani, și la bază are o specializare în limbi străine. I-a plăcut mult lucrul cu copiii, așa că a predat engleză la o grădiniță.

„Fiind mici, nu prea le ardea lor de învățat o limbă străină și făceam cu ei teatru de păpuși (evident, strecurând multe cuvinte în engleză), compuneam cântece în engleză pentru ei și tot felul de jocuri”, povestește Ely despre acea perioadă.

Apoi, a trecut în domeniul corporate, dar și-a dat repede seama că nu e pentru ea, motiv pentru care „se ofilea văzând cu ochii”.

Eliza Rîmniceanu. FOTO: Arhiva personală Eliza Râmniceanu

„În paralel am început să merg la tot felul de cursuri de dans. De mică mi-a plăcut să dansez și cred că mi-am cam terorizat vecinii cu solo-urile mele de free style prin casă și cu muzica la maxim.

Am urmat cursuri de dans contemporan, puțin balet – pentru cultura generală este necesar, dancehall și belly dance intensiv (am participat chiar și la spectacole în București).

Am descoperit pe YouTube un clip cu Anastasia Skukhtorova, la un campionat de Pole Art din Suedia, și dansa pe muzică clasică. M-a fascinat. I was hooked for life, cum spune românul. În 2013, în România Pole Dance era 100% asociat cu cluburile de noapte. Dar Anastasia era ca un vis de primăvară. Era poezie în mișcare și artă pură”, mărturisește Ely.

S-a hotărât că vrea și ea să învețe și așa a descoperit-o pe Cristina Bauer și a făcut câteva cursuri private cu ea.

„Când am făcut prima inversiune, mi-am văzut filmul vieții în fața ochilor. Dar deja de la a doua execuție, eram în elementul meu. Apoi m-am înscris pentru diploma de instructor Pole Fitness acreditată internațional și mi-am cumpărat foarte multe materiale acreditate și am învățat singură de la A la, nu pot să zic Z, pentru că este un sport în continuă creștere și dezvoltare.

Dansul la bară pentru mine înseamnă ieșirea din cotidian și din zona de confort. Să treci undeva dincolo… Dincolo în universul artei pure”, spune Ely.

În ceea ce privește prejudecățile, Ely spune că a avut norocul să nu se lovească prea des de ele, dar recunoaște că asta se datorează și faptului că are un anturaj open minded și că e prinsă într-o bulă, având în vedere că petrece foarte mult timp predând la cursuri.

O rog pe Ely să-mi povestească și cum s-a întâmplat această transformare la noi în țară, de la o practică din cluburile de striptease, într-un sport pe care-l practică și copiii.

„Gradual… Țara noastră, evident, ca în multe alte domenii, a fost codașă și la acest capitol. Noi am deschis în 2014 școala noastră de dans, fiind primii din București. În alte țări precum Rusia, Australia, UK etc., se practică deja la nivel înalt de ani buni. Paradoxal, Pole Art (ce predăm la școala noastră de dans) a avut succes de când am deschis Ecstatic Expansion.

Dar în primii ani, erau multe cursante care nu spuneau părinților ce cursuri urmează, sau nu voiau să afle colegii lor de serviciu. Dar acum sunt pe cale dispariție aceste situații. Fiind declarat sport oficial de Ministerul Sportului de anul acesta, chiar nu mai are nimeni ce să mai comenteze”, povestește Ely.

La Pole Dance lucrează întreaga musculatură a corpului, iar pentru a dobândi un nivel de măiestrie, e necesară o condiție fizică foarte bună, flexibilitate, înzestrări specifice unui sportiv, așa că a fost normală evoluția lui într-un sport.

„Dar și Exotic Pole, care se predă în foarte multe studiouri/școli de dans, se bucură de succes. E foarte frumos să-ți pui în valoare feminitatea, într-o lume în care se vrea ca femeia să fie egală în toate atribuțiile cu bărbatul. Nu e nimic rău în asta, dar multe pierd contactul cu latura lor feminină, în numele egalității dintre sexe”, mai adaugă Ely.

Ne mai spune că Pole Sport este o activitate excelentă și pentru copii. Acestora le place foarte mult, mai ales că au foarte multă energie pe care aici o pot consuma și îi ajută să se dezvolte armonios.

Roxana Popescu este instructorul care predă Pole Sports pentru copii la EEDS și are o grupă cu rezultate pe podium la Campionatul Național de Pole Sport.

FOTO: Arhiva personală Eliza Râmniceanu

Despre cât de greu e să dansezi la bară, a vorbit în trecut și Jennifer Lopez, când s-a antrenat și a învățat Dance Pole pentru rolul din „Hustlers”. Ea spunea atunci că e cel mai greu lucru pe care l-a făcut în toată cariera ei de actriță, cântăreață și dansatoare.

„Este foarte greu și necesită multă pasiune, perseverență și e un sport în care nu trebuie să te grăbești. Sunt cursante care vor să sară nivelul de începător și să facă cât mai repede mișcări grele.

Dar este un proces de creștere, corpul trebuie pregătit din punct de vedere fizic pentru a putea realiza mișcări cu grad mai mare de dificultate. Altfel, apar accidentări dacă grăbești procesul.

E foarte bun exemplul cu J Lo, din următorul motiv. Mișcările pe care le-a realizat ea, un pole climb, back hook spin, plank sunt mișcări de nivel începător. Și basic invert este considerată acum tot beginner level, dar se predă la două/trei luni de practică, în funcție evident și de nivelul fizic al fiecăruia.

Și J Lo nu a plecat de la zero cu condiția fizică, când a început și totuși ei mișcările de beginner i s-au părut foarte grele. Cine se înscrie la un curs de Pole Dance pentru prima dată, e bine să se înarmeze cu răbdare. Dar pe cât de greu este, pe atât de împlinitor și aducător de bucurie este”, spune Ely.

Pole Dance este un sport nu doar pentru femei, ci și pentru bărbați

FOTO: Arhiva personală Eliza Rîmniceanu

Știu că Pole Dance e practicat în România nu doar de femei sau copii, dar și de bărbați. De fapt, chiar Ministerul Sportului a apelat la o poză cu un barbat la bară când a anunțat recunoașterea oficială a acestui sport. Ely ne clarifică, totuși, că e vorba de un procent mic, dar ușor în creștere:

„Vin evident pentru latura sportivă și acrobații a la Dimitry Politov.” E bine de știut că acest sport se poate practica și acasă și chiar și pe plajă. De exemplu, Ely ne spune că ea are bară X-Pole în sufragerie și multe dintre cursantele ei și-au cumpărat bare pentru a practica și acasă.

„Organizăm anual Black Sea Pole Escape, din 2017. Anul acesta va fi ediția a șasea. Mergem la mare cu X-stage-urile și avem ședințe foto pe plajă, dansăm. Este și ca un team building al claselor noastre de Pole, toate nivelele. Adulții de pe plajă, dar și copiii se uită la noi mereu cu multă admirație”, mai povestește Ely.

O mai rog pe Ely să ne povestească un pic și despre comunitatea care s-a strâns în jurul acestui sport și ce înseamnă această recunoaștere oficială pentru ei.

„Comunitatea e una foarte frumoasă. Se leagă prietenii durabile între cursante/cursanți și la cursuri este o atmosferă de susținere, colegialitate, ne bucurăm de rezultatele fiecăreia în parte. Apreciez foarte mult colegele mele de la celelalte studiouri din București, de la Aerial Arts și New Heights, și există o relație de respect reciproc și camaraderie.

În restul țării, doar în Cluj este un studio de Pole Dance și în Bacău, atât. În alte orașe din România încă nu. Ne sună din Constanța, Iași, Brăila etc., dacă putem preda și la ei în oraș. Dar trebuie să deschidă cineva acolo local un studio.

Federația Română de Pole Fitness și Sport înființată de Aerial Arts organizează deja de trei ani, Campionate Naționale de Pole Sport și Artistic Pole. În primul an nu am participat cu sportivi de la EEDS. Doar în 2021 și 2022.

În 2021 am avut două medalii de aur: Roxana Popescu și Diana Gavrilă, două sportive extrem de talentate. Amândouă sunt Pole Fairies, sunt magice când dansează. Am avut patru participante în 2021 de la EEDS și trei medalii. În 2022 au participat de la Ecstatic opt sportivi, și am câștigat șase medalii.

Două medalii, locul 1 și 2, sunt câștigate la categoria Junior, de copii antrenați de Roxana Popescu. Patru medalii câștigate de adulți. Suntem tare, tare mândri de cursantele noastre. Au evoluat superb și au fost apreciate mult și de juriu.

Colegii noștri de la celelalte studiouri, Georgeta Corca, Dumitru Roșca, Alyssa Vulpea și Silviu Daniel Mititelu sunt sportivi de nivel mondial, care s-au și calificat pentru Campionatul Mondial de Pole Sport și Artistic Pole, și au ridicat foarte mult ștacheta la nivel național.

Silviu Daniel a câștigat anul trecut, în 2021, locul 3 la Campionatul Mondial de Pole Sport. Anul acesta le ținem pumnii în octombrie Georgetei Corca, Alyssiei Vulpea, lui Dumitru Roșca și lui Silviu Mititelu. Suntem o comunitate tare frumoasă din care sunt tare fericită că fac parte.”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul