Actualitate
VIDEO Jucătorii din naționala Iranului, protest înaintea unui meci amical: „Nu mi-e frică să fiu dat afară”
Jucătorii echipei naționale de fotbal a Iranului și-au adus sprijinul faţă de manifestaţiile din ţara lor, marţi, înaintea meciului amical cu Senegal, disputat în Austria, informează lequipe.fr.
Jucatorii national de fotbal a IranuluiFoto: JAKUB SUKUP / AFP / Profimedia
Manifestațiile au fost declanșate după moartea Mahsei Amini, tânăra de 22 de ani arestată de poliția moravurilor pe motiv că ar fi încălcat legea iraniană care le cere femeilor să își acopere capul, mâinile și picioarele.
„Cea mai mare (pedeapsă) este excluderea din echipa naţională, care este un preţ mic de plătit chiar şi pentru o singură şuviţă de păr de la o iraniană. Nu va fi niciodată şters acest lucru din conştiinţa noastră. Nu mi-e frică să fiu dat afară. Ruşine că ai ucis oamenii atât de uşor şi trăiască femeile din Iran. Dacă sunt musulmani, Dumnezeu să mă facă necredincios”, a scris Sardar Azmoun, unul dintre jucători, pe Instagram.
Pentru a-şi arăta furia faţă de conducerea ţării lor, iranienii au decis, înainte de întâlnirea cu Senegal, să poarte hanorace negre pentru a ascunde tricourile cu însemnele naţionalei, la momentul intonării imnurilor, scrie News.ro.
Scorul final a fost 1-1.
As nation-wide protests grip Iran and women remove their hijabs risking death, their national football team prepares for the World Cup.#TeamMelli uD83CuDDEEuD83CuDDF7 wore a black jacket covering national symbols during the playing of their anthem in a friendly against Senegal in Austria. pic.twitter.com/LHEHlfOUCi
— Nico Cantor (@Nicocantor1) September 27, 2022
Pe același subiect:
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



