Actualitate
VIDEO Primele declarații ale noului ministru al Educației, Ligia Deca: „Vom operaţionaliza ”România Educată” în literă şi în spirit, în conformitate cu declaraţiile preşedintelui”
Consilierul prezidenţial Ligia Deca, propusă de PNL pentru a prelua funcţia de ministru al Educaţiei, a vorbit despre „misiunea” sa „de a pune în operă viziunea România Educată”, spunând că va „operaţionaliza ”România Educată” în literă şi în spirit, în conformitate cu declaraţiile preşedintelui” Klaus Iohannis.
Ligia DecaFoto: AGERPRES
Ea a făcut aceste declarații luni, la finalul ședinței conducerii PNL în care a fost propusă pentru portofoliul Educației, după demizia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat.
„PNL şi-a asumat încă de la început proiectul România Educată, şi-a asumat politic ducerea lui la bun sfârşit şi interpretez încrederea primită ca o misiune în acest sens”, a spus Ligia Deca, subliniind că a contribuit la realizarea proiectului şi că îşi doreşte ducerea la bun sfârşit a acestuia.
Întrebată despre declarațiile președintelui Iohannis privind „toleranță zero” la plagiat și ce anume va face în virtutea acestor principii, Ligia Deca a răspuns:
- „Vom operaționaliza România Rducată în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui din această dimineață și cu toate evoluțiile legislative din ultima vreme”.
Chestionată ce alte probleme din sistemul de educaţie ar vrea să rezolve în mandatul său, în afară de „România Educată”, Ligia Deca a spus că pachetul de legi din acest proiect include o diagnoză a problemelor din educaţie:
- „România educată include o diagnoză a problemelor din educație după toți indicatorii de măsurare a performanței: fie că vorbim despre calitate sau de echitate. Avem nevoie de o reformă profundă, iar viziunea România educată asta este. Tocmai de aceea, misiunea mea de a pune în operă viziunea România educată în cadrul legislativ, în programele și în tot ce înseamnă activitatea Ministerului vor face exact asta: vor încerca să răspundă la toate nevoile învățământului romanesc”.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant



