Anders Fogh Rasmussen sfătuiește potențialii garanți să semneze urgent pactul de securitate de la Kiev, aducând mai aproape sfârșitul războiului

Cristian FeleaFoto: Hotnews

Dmitri Medvedev

În iulie anul curent, președintele ucrainean Volodimir Zelensky i-a mandatat pe Andryi Yermak, șeful Cancelariei prezidențiale și pe Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO și fost premier al Danemarcei, să pregătească un document ce va conține un set de recomandări care să garanteze menținerea pe termen lung a suveranității Ucrainei. Documentul a fost finalizat și prezentat de Președinția Ucrainei în 13 septembrie ac.[2]

Recomandările cuprinse în documentul final – denumit „Pactul de Securitate de la Kiev” – s-au bazat pe contribuțiile unui grup de experți care a inclus foști prim-miniștri, miniștri, înalți oficiali din țările democratice, dar și cadre universitare.

Rezumând, documentul are în vedere două seturi de garanții ce ar urma să fie acordate Ucrainei: (i) un nucleu de aliați de bază va oferi angajamente militare solide pentru a sprijini forțele armate ale Ucrainei să se apere de agresiunea armată, respectiv (ii) un alt grup de state, mai larg, va oferi garanții non-militare, bazate pe sancțiuni. La prezentarea documentului, Anders Fogh Rasmussen a declarat[3]:

„Prioritatea imediată este ca Ucraina să câștige acest război. În acest moment, Ucraina arată lumii că, dacă are resursele necesare, poate învinge Rusia pe câmpul de luptă. (…) Odată încheiat acest război, trebuie să ne asigurăm că Rusia nu-și va mai putea invada niciodată vecinul.

Cel mai bun mod de a face acest lucru este ca Ucraina să aibă o forță militară semnificativă capabilă să reziste oricărui viitor atac rusesc. Construirea și menținerea unei astfel de forțe necesită un angajament de mai multe decenii din partea aliaților Ucrainei.

Adoptarea acestor recomandări ar trimite un semnal puternic lui Vladimir Putin. Ar arăta că angajamentul nostru față de Ucraina nu va slăbi, că războiul său este zadarnic. De asemenea, ar trimite un mesaj poporului ucrainean, că suntem angajați față de independența și suveranitatea Ucrainei atât timp cât este nevoie.

În plus, dacă facem ce trebuie înseamnă că vom pune piatra de temelie a unui nou aranjament de securitate în Europa. Dar dacă eșuăm, atunci ne vom confrunta cu o criză îngrozitoare pe continent.”

Referindu-se la documentul propus de Fogh Rasmussen și Yermak, în presa ucraineană[4] a fost formulată următoarea interpretare: „Pactul propune, în termeni generali, aspiraționali, ca țările care oferă deja asistență Ucrainei în războiul său împotriva Rusiei să prevină repetarea invaziei înarmând până în dinți Ucraina și pompând sprijin financiar și social pentru Kiev, probabil decenii de acum înainte. Dacă Rusia va încerca totuși din nou aventura militară, presupunând că totul va funcționa conform planului, ajutorul militar pentru Ucraina și sancțiunile pentru Rusia se vor lansa imediat.

Declarația comună nu angajează nici Ucraina, nici NATO în nicio politică. Dar, dacă sunt puse în aplicare pe deplin, propunerile lui Yermak și Rasmussen vor costa fără îndoială contribuabilii garanților zeci de miliarde de dolari. Pivotul central al Pactului este un plan pe termen lung de a transforma Forțele Armate ale Ucrainei, prin efort multilateral, într-o armată mai mare, mai puternic înarmată și, după unele standarde, mai capabilă decât Forțele de Apărare Israeliene.”

Se remarcă și faptul că „semnăturile lui Rasmussen și Yermak pe document ar putea fi interpretate ca un acord tacit de renunțare de către Kiev la prevederile Memorandumului de la Budapesta”, ceea ce implicit poate fi interpretat – de exemplu de către Moscova – cum că Ucraina își rezervă dreptul de a-și construi un arsenal nuclear. Oricum, nu se pomenește de garanții nucleare în textul Pactului.

Ce conține, de fapt, Pactul de Securitate de la Kiev, am încercat să rezum în capitolul următor.

PACTUL DE SECURITATE DE LA KIEV (ÎN REZUMAT)[5]

Memorandumul de la Budapesta privind asigurările de securitate s-a dovedit lipsit de valoare. Nu existau măsuri suficient de robuste, obligatorii din punct de vedere juridic și politic pentru a descuraja agresiunea rusă. Dacă Ucraina nu primește garanții de securitate unice și eficiente – încorporate într-un eventual proces de pace – nu există niciun motiv să credem că acest lucru nu se va întâmpla din nou.

Ucraina este pe calea aderării la Uniunea Europeană și, în calitate de viitor membru al UE, va beneficia de propria clauză de apărare reciprocă a Uniunii. Aspirația Ucrainei de a adera la NATO și de a beneficia de aranjamentele sale de apărare reciprocă este prevăzută în Constituția statului. Această aspirație este decizia suverană a Ucrainei. Atât aderarea la NATO, cât și la UE vor consolida în mod semnificativ securitatea Ucrainei pe termen lung. Cu toate acestea, Ucraina are nevoie de garanții de securitate acum.

Aceste garanții ar trebui să întărească capacitatea de apărare a Ucrainei atât pentru a descuraja un atac armat sau un act de agresiune (descurajarea prin negarea succesului), cât și – în cazul în care are loc un atac – pentru a proteja suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea Ucrainei (descurajarea prin pedepsirea acțiunii).

Pactul de securitate de la Kiev va îndeplini acest scop prin mobilizarea resurselor politice, financiare, militare și diplomatice necesare pentru întărirea apărării Ucrainei. Pactul va consta într-un document comun de parteneriat strategic, cosemnat de statele garante și Ucraina (precum și acorduri bilaterale între Ucraina și statele garante).

Pe lângă eforturile de reconstrucție, aceste garanții sunt fundamentale pentru ca milioanele de ucraineni strămutați de război să se întoarcă și să-și construiască un viitor în țara lor de origine. Prin adoptarea lor acum, garanții vor transmite un mesaj puternic de hotărâre și unitate împotriva agresorului și pentru viitorul Ucrainei. Acestea vor fi primele astfel de garanții acordate în secolul XXI și pot pune bazele unei noi ordini de securitate în Europa.

Cea mai puternică garanție de securitate pentru Ucraina constă în capacitatea sa de a se apăra împotriva unui agresor în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU. Pentru a face acest lucru, Ucraina are nevoie de resurse pentru a menține o forță defensivă semnificativă, capabilă să reziste forțelor armate și paramilitarilor Federației Ruse. Acest lucru implică un efort de mai multe decenii de investiții susținute în baza industrială de apărare a Ucrainei, transferuri scalabile de arme și sprijin de informații din partea aliaților, misiuni intensive de antrenament și exerciții comune sub steagul Uniunii Europene și NATO.

Garanțiile de securitate vor fi pozitive; ele stabilesc o serie de angajamente asumate de un grup de garanți, împreună cu Ucraina. Acestea trebuie să fie obligatorii pe baza acordurilor bilaterale, dar reunite în cadrul unui document comun de parteneriat strategic – numit Pactul de securitate de la Kiev.

Pactul va aduce lângă Ucraina un grup de țări aliate. Acestea ar putea include SUA, Marea Britanie, Canada, Polonia, Italia, Germania, Franța, Australia, Turcia și țările nordice, baltice, din Europa Centrală și de Est.

Un grup mai larg de parteneri internaționali, inclusiv Japonia, Coreea de Sud, printre altele, ar trebui să susțină, de asemenea, un set de garanții non-militare bazate pe sancțiuni. Ar include sancțiuni snapback[6], care sunt reaplicate automat în cazul unei agresiuni ulterioare a Rusiei.

Ar trebui elaborat și un cadru legal care să permită autorităților să sechestreze proprietatea agresorului, fondurile și rezervele sale suverane, precum și bunurile cetățenilor și entităților săi de pe lista de sancțiuni. Fondurile strânse ar trebui direcționate spre repararea pagubelor de război cauzate Ucrainei.

Cadrul de garanții poate fi completat de acorduri suplimentare, care tratează aspecte specifice neacoperite în straturile de garanții discutate în acest document. Poate include acorduri sau un seturi de acorduri între Ucraina și țările producătoare de echipamente de apărare antiaeriană și antirachetă pentru a oferi Ucrainei sisteme moderne și eficiente de apărare aeriană și antirachetă în cantități suficiente pentru a-și proteja spațiul aerian.

Pachetul de garanții poate include în plus acorduri regionale privind Marea Neagră cu Turcia și alte state riverane ca România și Bulgaria.

Garanțiile nu trebuie să constrângă Ucraina să limiteze dimensiunea sau puterea forțelor sale armate. Nici nu ar trebui să fie acordate în schimbul unui statut specific, cum ar fi neutralitatea, sau prin impunerea altor obligații sau restricții Ucrainei. Cu aceste garanții, Ucraina își va menține capacitatea de a-și asigura apărarea proprie.

Pe lângă garanții de bază, diferite alte țări s-ar putea alătura în asigurarea de garanții în materia unor chestiuni suplimentare sau specifice. Formatul Rammstein (cunoscut și sub denumirea de Grupul de Contact pentru Apărare al Ucrainei) format din circa 50 de țări ar putea sta la baza acestui grup mai larg, care poate fi oficializat într-o coaliție a susținătorilor.

Pentru a evita capcana unor garanții slabe, Ucraina va avea nevoie de:

• Garanții de securitate care sunt obligatorii din punct de vedere juridic și politic: Garanții se pot angaja în angajamente obligatorii printr-un document de parteneriat strategic comun – care ar fi efectiv un pact mutual obligatoriu;

• Pe lângă un document comun, garanții ar trebui să își asume angajamente juridice și politice permanente și bilaterale față de Ucraina, atât la nivel de executiv, cât și de legislativ;

• Garanțiile de securitate ar trebui să angajeze în mod explicit garanții pentru autoapărarea Ucrainei;

• În caz de agresiune, documentul comun ar trebui să precizeze angajamentele de garanție extinse din partea garanților de a folosi toate elementele puterii lor naționale și colective și de a lua măsuri adecvate – care pot include mijloace diplomatice, economice și militare – pentru a permite Ucrainei să oprească agresiunea, să-și restabilească suveranitatea, să-și asigure securitatea, avantajul militar și capacitatea de a-și descuraja inamicii și de a se apăra singur împotriva oricărei amenințări;

• Domeniul de aplicare teritorial al garanțiilor se aplică la nivelul granițelor recunoscute internațional ale Ucrainei. În același timp, garanțiile extinse se vor aplica în cazul în care Ucraina este atacată pe teritoriul său în cadrul granițelor recunoscute internațional;

• Potrivit Rezoluției 377A(V) a Adunării Generale a ONU, garanții ar trebui să caute sprijinul ONU. Toate prevederile privind garanțiile de securitate vor intra sub incidența legii privind autoapărarea individuală și colectivă (articolul 51 din Carta ONU);

• Pentru a atinge obiectivul politic general al garanțiilor de securitate, documentul de parteneriat strategic comun ar trebui să confere echilibrul corect între dispozițiile specifice și angajamentele generice. Acest lucru ar putea fi realizat printr-o anexă la documentului comun principal, care va prezenta dispoziții specifice privind evaluarea amenințărilor.

Mecanismul propus prin care vor fi asigurate garanțiile de securitate va funcționa, în viziunea lui Fogh Rasmussen și Yermak, în felul următor:

(i) Este inițiat în baza unei structuri comune de evaluare a amenințărilor: garanțiile extinse de securitate se activează în baza unei solicitări din partea Ucrainei către statele garante, în urma producerii unui atac armat sau a unui act de agresiune, după care se pune în mișcare etapa în care garanții se consultă în mod colectiv cu Ucraina.

(ii) Procesul de luare a deciziilor se va baza pe principiul consultărilor colective urmate de contribuții individuale ale garanților (care au semnate acorduri bilaterale de asistență cu Ucraina). Odată cererea formulată din partea Ucrainei, garanții se reunesc pentru consultări colective într-un interval de timp foarte scurt (24 de ore) și decid cu privire la acordarea garanțiilor prin formarea unei coaliții (72 de ore).

(iii) Garanțiile ar trebui convenite pe o bază deschisă. Sistemul ar trebui să implice că statele garante vor avea periodic întâlniri colective pentru a revizui mecanismul de îndeplinire al obligațiilor de garanți, astfel încât să păstreze garanțiile semnificative și relevante – și, dacă este necesar, să le ajusteze pentru a răspunde naturii și nivelului noilor amenințări.

(iv) Ucraina și garanții ar trebui să stabilească un mecanism permanent de monitorizare a amenințărilor și provocărilor de securitate, precum și să se informeze reciproc despre activitățile, exercițiile și manevrele militare. În acest scop, Ucraina și garanții vor trebui să dispună de un mecanism de colectare, schimb, prelucrare și analiză a informațiilor, inclusiv în scopul detectării timpurii a pregătirilor pentru o agresiune armată.

FOGH RASMUSSEN SUSȚINE PACTUL ÎN FAȚA POSIBILILOR VIITORI GARANȚI

Îi revine diplomației Kievului sarcina dificilă de a găsi în lista recomandată de Anders Fogh Rasmussen și Andryi Yermak capitalele favorabile semnării pactului în calitate de state garante pe plan militar și pe plan secund, al susținerii instituirii imediate de sancțiuni în caz de agresiune.

Fogh Rasmussen se arată decis să se implice la rândul său, pentru a susține Pactul în fața oricărui guvern ori legislativ interesat să ia în considerare semnarea de acorduri bilaterale cu Ucraina, pentru acordarea de garanții de securitate.

Pactul de Securitate de la Kiev, așa cum îi explica într-un interviu Melindei Haring[7], poate genera un proces care să pună rapid capăt războiului din Ucraina, formalizând totodată, din perspectiva dreptului internațional, ceea ce deja există, și anume cadrul internațional de acțiune pentru sprijinirea Ucrainei în apărarea teritoriului său național, în fața agresiunii declanșată de Federația Rusă.

Ucraina a depus o cerere de integrare în Uniunea Europeană și cererea i-a fost aprobată, deci procesul de negociere și conformare pentru integrare a fost lansat și, de asemenea, a depus oficial cererea de aderare la NATO, care este în examinare și a primit deja sprijinul public declarat din partea a 10 state membre din Europa Centrală și de Est[8].Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro