Actualitate
Fost deţinut eliberat din penitenciar, amendat de Poliţie după ce s-a întors în faţa unităţii de detenţie, unde a cerut să rămână, făcând scandal
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, eliberat marţi din Penitenciarul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, a fost amendat de Poliţie la scurt timp după ce a redevenit un om liber, pe motiv că nu a vrut să plece din faţa unităţii de detenţie, făcând scandal în stradă, potrivit News.ro.
PenitenciarFoto: Agerpres
”La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti s-au deplasat în faţa Penitenciarului Găeşti, unde au identificat un bărbat, de 39 de ani, eliberat pe parcursul acestei zile, care nu ar fi vrut să părăsească Penitenciarul”, au transmis, marţi seară, oficialii Poliţiei judeţene Dâmboviţa.
Surse din cadrul Penitenciarului Găeşti au declarat pentru News.ro că bărbatul a fost eliberat din închisoare la ora 16:20, a părăsit unitatea de detenţie şi a mers la un bar din apropiere. Ulterior, el s-a întors în faţa închisorii şi a refuzat să plece de acolo, făcând scandal pe trotuarul din faţă şi încurcând traficul rutier.
Fostul deţinut este recidivist. El a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



