Actualitate
Handbal (m): România, învinsă de Austria la debutul în preliminariile pentru CE 2024
Echipa națională de handbal masculin a României, pregătită de Xavi Pascual, a pierdut împotriva Austriei, în deplasare, scor 36-32 (18-11), în primul meci din grupa 4 preliminară a Campionatului European din 2024.
Xavi PascualFoto: Alex Nicodim / Sipa Press / Profimedia
Naturalizat recent şi convocat în premieră la lotul României, dinamovistul Ante Kuduz nu a putut fi trecut pe foaia oficială de joc, după ce cartea de identitate şi paşaportul nu au fost eliberate la timp pentru înscrierea la EHF.
Principalii marcatori ai României la Graz au fost Negru 10 goluri, Humet 6, Grigoraş 5, iar de la gazde s-a remarcat Weber 12 reuşite.
În cealaltă partidă din prima etapă în grupa 4, Ucraina – Insulele Feroe 29-24.
A doua partidă va avea loc duminică, la Bucureşti, cu Ucraina (ora 17:30). Urmează disputele cu Insulele Feroe (8 şi 11 martie 2023), respectiv returul cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie).
Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine „biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie.
Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 – Suedia, Spania şi Danemarca, scrie News.ro.
-
Diverseacum 3 săptămâniNorth Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniNorth Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România
-
Diverseacum 2 săptămâniDeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus În Prahova, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă
-
Diverseacum O săptămânăCine sunt cuplurile surprinzătoare care fac schimb de roluri în comedia „În pielea mea” din 10 februarie
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniTCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
-
Diverseacum 6 zileStejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României



