Actualitate
Nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia: câte 20 de soldați din fiecare tabără eliberați
Ucraina și Rusia au anunțat joi că 20 de soldați din fiecare tabără au fost eliberați, 40 în total, ca parte a unui schimb de prizonieri, relatează agenția Associated Press, preluată de The Guardian.
Soldați ucraineni, care au fost eliberați în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina, în apropiere de Cernihiv, UcrainaFoto: Ukrainian Security service Press Office / AP / Profimedia
Ministerul rus al Apărării a anunțat: „Ca urmare a procesului de negociere asupra schimbului de astăzi, 20 de militari ruși au fost returnați de pe teritoriul Ucrainei controlat de regimul de la Kiev”.
Ucraina a anunțat la rândul său că 20 de soldați de-ai săi au fost eliberați din captivitate la Olenivka, în teritoriile ocupate de ruși din regiunile Zaporojie și Herson. Aceștia sunt supuși în prezent unor controale mediale.
Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andriy Yermak, a scris joi într-o postare pe Telegram: „Îi vom aduce pe toți acasă”.
Amintim că Ucraina și Rusia au făcut schimb de aproximativ 300 de prizonieri de război luna trecută, după alte câteva schimburi care au avut loc de la începutul conflictului.
Є люди, яких росіяни утримували в Оленівці, на тимчасово окупованих територіях Запорізької та Херсонської областей. Хлопці зараз проходять медичний огляд, всі щасливі бути на рідній землі. Їх дуже чекали вдома. Часто це дружини і батьки, а багатьох очікують діти. pic.twitter.com/vLVCThysLU
— Andriy Yermak (@AndriyYermak) October 13, 2022
___
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



