Actualitate
Oficiali ai OPEC şi OAPEC: Reducerea producţiei de petrol este corectă; piaţa trebuie stabilizată
Secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, a declarat duminică că ”pieţele petroliere trec printr-o etapă de mari fluctuaţii” şi că scopul organizaţiei şi al producătorilor din afara organizaţiei este de a menţine stabilitatea pieţei, transmite Reuters.
Sediul OPEC, VienaFoto: Philipp-Moritz Jenne / AP / Profimedia
Al Ghais a făcut declaraţia în timpul unei vizite de două zile la Alger, potrivit news.ro. Secretarul general al Organizaţiei Ţărilor Arabe Exportatoare de Petrol (OAPEC), Ali bin Sabt ,a declarat la rândul său, sâmbătă, că decizia OPEC+ de a-şi reduce obiectivul de producţie de petrol este corectă şi a fost luată la momentul potrivit.
Decizia a luat în considerare incertitudinea din jurul performanţei economiei globale şi a fost în concordanţă cu abordarea de succes adoptată de OPEC+ în luarea de măsuri proactive pentru a evita orice dezechilibre pe piaţa petrolului, în special pe partea cererii şi a ofertei, a spus Ali bin. Sabt.
OAPEC cuprinde Algeria, Bahrain, Egipt, Irak, Kuweit, Libia, Qatar, Arabia Saudită, Siria, Tunisia şi Emiratele Arabe Unite.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), formată din 13 membri, şi aliaţii săi, printre care Rusia, şi-au redus obiectivul de producţie cu 2 milioane de barili pe zi, când s-au întâlnit pe 5 octombrie.
Măsura a fost luată chiar dacă oferta de pe pieţele de combustibil rămâne scăzutăe, stocurile din economiile majore fiind la niveluri mai scăzute decât atunci când OPEC a redus producţia în trecut.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



