Actualitate
Serena Williams își surprinde fanii după retragerea din tenis: „Șansele să revin sunt foarte mari”
Serena Williams (41 de ani) a bifat ultima partidă oficială la US Open 2022, americanca fiind eliminată în turul al treilea de Ajla Tomljanovic. Miercuri, fosta lideră WTA și-a surprins fanii afirmând că nu exclude o revenire în competiţii.
Serena WilliamsFoto: imageSPACE / ddp USA / Profimedia
Serena Williams spune că sunt șanse mari să revină pe terenul de tenis
În vârstă de 41 de ani, Serena și-a făcut prima apariție publică după US Open, miercuri, la un eveniment care a avut loc în San Francisco și unde a fost prezentă pentru a-și promova fundația.
„Nu sunt retrasă. Șansele (să revin) sunt foarte mari. Puteți veni la mine acasă și să vedeţi că am un teren.
Am înființat această companie (n.r. Serena Ventures) cu ceva timp în urmă, așa că am trecut direct la treabă.
Nici măcar nu m-am gândit cu adevărat la retragere. Dar am intrat pe teren zilele trecute și mi-am dat seama pentru prima dată în viață că nu mai joc pentru o competiție și asta s-a simțit foarte ciudat.
A fost ca și cum ar fi fost prima zi din restul vieții mele și, până acum, mă bucur de ea. Dar încă încerc să găsesc acel echilibru” – Serena Williams, citată de The San Francisco Standard.
Serena Williams, palmares incredibil
Serena a părăsit tenisul cu o zestre impresionantă de 23 de titluri de Grand Slam.
A fost în total preț de 319 săptămâni pe prima poziție a ierarhiei WTA (în intervalul 2002-2017), iar în carieră a adunat 73 de titluri.
Serena Williams şi-a încheiat cariera cu 858 de victorii și 156 de înfrângeri. Doar din premiile din tenis a adunat peste 94 de milioane de dolari.
Serena Williams și titlurile de Grand Slam
De-a lungul unei cariere impresionante, Serena a adunat 23 de titluri majore. Cu unul mai puțin decât Margaret Court, dar și cu unul mai mult decât legendara Steffi Graf.
Americanca a câștigat de șapte ori Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), de trei ori Roland Garros (2002, 2013, 2015), de șapte ori Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) și de șase ori US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).
De asemenea, a cucerit în patru rânduri aurul olimpic: Sydney 2000 (dublu), Beijing 2008 (dublu), Londra 2012 (simplu) și Londra 2012 (dublu).
Clasamentul titlurilor de Grand Slam
1 Margaret Court 24
2 Serena Williams 23
3 Steffi Graf 22
4 Helen Wills Moody 19
5 Chris Evert / Martina Navratilova 18 etc
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



