Actualitate
VIDEO Tavan fals căzut peste mese la un restaurant din Brăila în care se aflau câteva zeci de oameni
Tavanul fals al unui restaurant din municipiul Brăila s-a prăbuşit peste mese, duminică seară, fiind activat planul roşu de intervenţie. În local erau aproximativ 60 de persoane, care au reuşit să iasă singure.
Tavan prabusit la un restaurant din BrailaFoto: ISU Braila
Conform reprezentanților ISU Brăila, incidentul s-a produs la un restaurant din municipiul Brăila unde, în timpul unui eveniment, un tavan fals din rigips s-a prăbuşit pe aproximativ 250 de metri pătraţi şi a căzut peste mese, scrie News.ro. Din primele informaţii, în restaurant se aflau aproximativ 60 de persoane, acestea nefiind surprinse și reușind să iasă singure din local.
”Trei persoane au primit îngrijiri medicale (2 cu traumatism cranio-cerebral minor şi un atac de panică) de către echipajele SAJ şi nu au necesitat transportul la spital”, a precizat sursa citată.
Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, precum şi grupa operativă la nivelul ISU Brăila.
La locul incidentului au mobilizate 4 autospeciale de stingere incendii, 2 echipaje de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD şi 5 salvări de la SAJ Brăila, iar la ora transmiterii acestei știri planul roșu de intervenție fusese dezactivat.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



