Actualitate
Regele Charles al III-lea a împlinit 74 de ani. Prima sa aniversare ca monarh
Regele Charles al III-lea a împlinit luni 74 de ani, fiind prima sa aniversare de când a devenit monarh, în 8 septembrie, după moartea reginei Elisabeta a II-a.
Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla Foto: Andrew Milligan / PA Images / Profimedia
Regele Charles al III-lea nu are planificate angajamente publice astăzi, scrie BBC.
Deși nu sunt programate evenimente oficiale la care să participe, prima sa zi de naștere ca monarh va fi marcată luni de gărzi, care vor cânta „La mulți ani” în timpul ceremoniei de schimbare a gărzii de la Palatul Buckingham. De asemenea, la orele prânzului vor fi trase 41 de salve în Green Park din Londra.
Regele Charles al III-lea a devenit automat mmonarh după moartea reginei Elisabeta a IIII-a, dar va fi încoronat pe 6 mai 2023 la Westminster Abbey din Londra, alături de soția sa, regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii „orientate spre viitor”, după cum anunța în octombrie Palatul Buckingham.
Charles al III-lea va fi „uns și binecuvântat” de către șeful spiritual al Bisericii Anglicane, al cărei guvernator suprem este monarhul. „Încoronarea va reflecta rolul monarhului în prezent și va privi spre viitor, fiind în același timp înrădăcinată în lunga tradiție și în fastul monarhiei”, preciza Palatul Buckingham.
Ceremonia, într-o țară aflată în prezent în mijlocul unei crize economice și sociale grave, ar trebui să păstreze structura încoronărilor monarhiei britanice din ultimul mileniu, incluzând în același timp elemente contemporane.
Încoronarea monarhilor britanici are loc în Westminster Abbey de 900 de ani. De la cucerirea normandă din 1066, ceremonia a fost aproape întotdeauna condusă de Arhiepiscopul de Canterbury. Evenimentul are loc în mod tradițional în lunile care urmează ascensiunii la tron. Această perioadă permite respectarea doliului național și regal și organizarea ceremoniei.
În conformitate cu dorința lui Charles, ceremonia trebuia să fie mai scurtă, mai mică și mai puțin costisitoare, dar și mai reprezentativă pentru diversitatea Regatului Unit modern.
Capacitatea abației este în prezent de numai 2.000 de persoane, adică numărul de persoane, inclusiv șefi de stat și membri ai familiei regale, care au participat la funeraliile de stat ale Elisabetei a II-a în Westminster Abbey la 19 septembrie.
Regina consoartă Camilla – un titlu pe care Elisabeta a II-a l-a dorit pentru cea de-a doua soție a fiului său – va fi, de asemenea, încoronată în timpul ceremoniei, ale cărei pregătiri sunt cunoscute sub numele de „Operațiunea Golden Orb”.
Charles este cel mai în vârstă rege care urcă pe tron în istoria monarhiei britanice, după domnia de șapte decenii a Elisabetei a II-a, care și-a sărbătorit jubileul de platină în iunie anul trecut.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



