Actualitate
Șeful CIA a discutat despre prizonieri și consecințele unui atac nuclear cu omologul rus în Turcia
Într-o rară întâlnire față în față, șefii serviciilor de informații americane și rusești s-au întâlnit luni în Turcia, Washingtonul reiterându-și avertismentul adresat Moscovei de a nu folosi arme nucleare în războiul din Ucraina și ridicând problema soartei cetățenilor săi deținuți în Rusia, potrivit AFP.
Directorul CIA, William BurnsFoto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia
William Burns, șeful CIA și fost ambasador al SUA la Moscova, ar urma să îi transmită un mesaj omologului său rus Serghei Narîșkikin, avertizându-l „asupra consecințelor utilizării de către Rusia a armelor nucleare și asupra riscurilor de escaladare a stabilității strategice”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe.
Burns „nu poartă negocieri de niciun fel” și nici nu „discută despre o soluționare a războiului din Ucraina”, a declarat aceeași sursă, adăugând că ucrainenii au fost informați în prealabil despre întâlnire.
De asemenea, Casa Albă a precizat că va discuta cu omologul său rus despre cazul cetățenilor americani reținuți „pe nedrept” în Rusia, referindu-se în special la campioana de baschet Brittney Griner și la un fost soldat, Paul Whelan.
„Confirmăm că discuții ruso-americane au loc astăzi la Ankara”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse, subliniind că este vorba de o „inițiativă a părții americane”.
El a refuzat să dea detalii despre conținutul discuțiilor.
Președinția turcă a confirmat că „Turcia a găzduit o întâlnire între șefii serviciilor de informații din SUA și Rusia în cursul zilei de astăzi”.
Întâlnirea de la Ankara are loc într-un moment cheie în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, după ce, săptămâna trecută, forțele rusești s-au retras din orașul Kherson.
Urmărește ultimele evoluții din a 264-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



