Actualitate
VIDEO În vizită la NASA, Emmanuel Macron glumește că vrea un lider francez pe Lună
Franţa şi Statele Unite s-au angajat să continue să-şi consolideze cooperarea spaţială în cadrul unei vizite a lui Emmanuel macron la sediul NASA din Washington, împreună cu vicepreşedintele american Kamala Harris, relatează AFP și News.ro.
Emmanuel Macron si Kamala Harris la sediul NASAFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Emmanuel Macron, care efectuează o vizită de stat de mai multe zile în Statele Unite, a citat programul american al întoarcerii pe Lună – Artemis -, a cărui primă misiune-test, fără pasageri, tocmai a decolat, cu participarea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
„Dorim foarte mult să participăm”, a reafirmat el. „Este foarte important pentru noi, atât timp cât puteți propune un lider francez să zboare către Lună destul de rapid”, a continuat el zâmbind, făcând-o să râdă pe Kamala Harris, o aluzie la astronautul francez Thomas Pesquet, prezent în cursul acestei vizite.
Tot pe planul explorării spaţiale, cele două ţări colaborează, de asemenea prin ESA, la noul telescop spaţial James Webb, ale cărui prime observaţii au busulat deja înţelegerea universului.
În privinţa luptei împotriva modificărilor climatice, preşedintele francez a evocat decolarea, prevăzută pentru 12 decembrie, a Misiunii SWOT (Surface Water and Ocean Topography), un satelit dezvoltat în parteneriat cu Centre national d’études spatiales (CNES), care vizează observarea nivelelor oceanelor, lacurilor şi cursurilor de apă.
„Suntem atât de mândri să cooperăm cu Franţa”, a declarat Kamala Harris, preşedinta Consiliului Naţional american al Spaţiului.
„Statele Unite şi Franţa colaborează în explorarea spaţială de peste 60 de ani. În această perioadă, am făcut progrese mari, dar în multe privinţe începem o nouă călătorie împreună”, a declarat ea.
Franța și SUA vor să reglementeze activitățile din spațiul îndepărtat
În cursul unei vizite la Paris a lui Kamala Harris, în 2021, cei doi lideri au decis „să lanseze un dialog strategic în domeniul spaţial”, a amintit Emmanuel Macron. „Cred cu adevărat că spaţiul este un nou loc de conflictualitate”, a adăugat el.
Cei doi lideri au subliniat, astfel, importanţa dezvoltării unor noi „norme” ale comportamentului în spaţiu.
Franţa a aderat în iunie la „Acordurile Artemis”, impulsionate de către Statele Unite, aceastea vizând o serie de principii ce urmăresc să reglementeze folosirea spaţiului îndepărtat de către diverse naţiuni.
Marţi, Franţa s-a angajat, la fel ca Statele Unite, anul acesta, să nu efectueze teste de rachetă antisatelit, care produc fragmente spaţiale care pot apoi ameninţa vase spaţiale şi sateliţi aflaţi pe orbită.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



