Actualitate
Lituania îi chestionează pe solicitanţii de viză ruşi şi belaruşi cu privire la războiul în Ucraina
Cetăţenii ruşi şi belaruşi care solicită permis de şedere şi vize naţionale în Lituania vor fi întrebaţi în viitor despre opiniile lor cu privire la invazia rusă în Ucraina, relatează Agerpres, citând dpa.
Lituania rupe și mai mult legăturile diplomatice cu RusiaFoto: DreamsTime
Cetăţeni ai celor două ţări vecine vor fi obligaţi să completeze un chestionar special în acest scop, conform Departamentul lituanian pentru migraţie.
Chestionarul va avea o influenţă decisivă asupra deciziei de a se stabili dacă solicitantului i se va permite să rămână în Lituania.
Dacă o persoană refuză să completeze formularul sau nu reuşeşte să-l completeze până la capăt, cererea sa nu va fi acceptată.
Potrivit autorităţilor de la Vilnius, s-ar putea ca şi cetăţenilor din alte ţări să li se ceară să completeze un astfel de chestionar.
De asemenea vor fi solicitate detalii despre educaţia persoanei, istoricul său militar, relaţiile de afaceri şi activităţile anterioare, precum şi informaţii despre orice relaţii cu ţările NATO sau din afara UE, potrivit Agerpres.
foto: Dreamstime
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 7 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



