Connect with us

Actualitate

Croația, în pragul aderării la Schengen, în timp ce primirea României este incertă

Publicat

pe

Croaţia este singura din cele trei țări a cărei aderare la spațiul Schengen este certă, România și Bulgaria confruntându-se cu opoziția Austriei, respectiv Olandei si Suediei. Pentru Croația, aderarea la Schengen va avea efecte din 1 ianuarie şi vor aduce beneficii turismului, sector-cheie al economiei sale, comentează AFP.

SchengenFoto: Spettacolare | Dreamstime.com

Miniştrii de Justiţie din UE se vor reuni joi pentru a lua o decizie în legătură cu aderarea Croaţiei, României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

În timp ce Olanda şi Suedia au renunţat la opoziţia faţă de aderarea României, Austria continuă să se opună. În cazul Bulgariei, se opune și Olanda.

Singura certitudine în privința unui vot favorabil este în privința Croației. Dacă va fi integrată în acest spaţiu european de liberă circulaţie, cozile uriaşe de mașini la frontierele sale cu Ungaria şi Slovenia vor deveni amintire, comentează AFP, conform Agerpres. Croaţia se aşteaptă la un răspuns pozitiv, ale cărui efecte vor intra în vigoare la 1 ianuarie şi vor aduce beneficii turismului, sector-cheie al economiei sale.

Punctul sensibil al Croației

Zagrebul a depus cererea de aderare în 2016.

Unul din principalele puncte sensibile ale dosarului său este capacitatea poliţiei croate de a gestiona frontiere cu state vecine care nu sunt membre ale UE (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Serbia), în contextul în care migraţia ilegală reprezintă o provocare serioasă pentru ţară.

Din 2015, milioane de de migranţi, mulţi dintre ei fugiţi din zone de război, au încercat să ajungă UE punându-şi chiar viaţa în pericol. Acest val a fost urmat de pandemia de COVID în 2020, două evenimente care au determinat ţările din Spaţiul Schengen să reintroducă unele controale la frontiere.

Dacă Croaţia va adera la Spaţiul Schengen, o zonă de liberă circulaţie pentru peste 400 de milioane de persoane în Europa, acest lucru va duce la eliminarea cozilor de aşteptare de mai mulţi kilometri la punctul de trecere a frontierei Bregana între Croaţia şi Slovenia. „La 1 ianuarie, vom ridica barierele, iar circulaţia va fi liberă”, a declarat pentru AFP şeful poliţiei de frontieră, Zoran Niceno, anticipând un răspuns pozitiv.

La aeroporturi, decizia ar intra în vigoare la 26 martie, din motive tehnice.

Libera circulaţie ar reprezenta un atu important pentru turism, un sector-cheie al economiei acestei ţări de 3,9 milioane de locuitori, facilitând sosirea de vizitatori, a declarat recent şeful biroului naţional de turism, Kristjan Stanicic.

Croaţia a primit în acest an de patru ori mai mulţi turişti decât numărul său de locuitori.

„Toţi transportatorii rutieri vor fi încântaţi”, anticipează la rândul său Vladimir Jurcec, de la Asociaţia Naţională a Transportatorilor.

La 1 ianuarie, Croaţia va adera de asemenea şi la zona euro. (Foto: Dreamstime.com)

Pe același subiect:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized31 de minute ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorizedo oră ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Top Stiri Comisarul