Actualitate
Guvernul german vrea să reducă pensionarea anticipată
Guvernul de la Berlin vrea să reducă numărul angajaţilor care părăsesc piaţa forţei de muncă şi se pensionează anticipat, a declarat duminică cancelarul Olaf Scholz, pentru grupul german de presă Funke şi publicaţia franceză Ouest-France, transmite DPA, citat de Agerpres.
Olaf ScholzFoto: Bernd Von Jutrczenka / AFP / Profimedia Images
„Trebuie majorat numărul celor care pot într-adevăr să lucreze în jurul vârstei de pensionare. Pentru ca acest sistem să funcţioneze, trebuie să extindem serviciile zilnice în centrele de îngrijire a copiilor şi în şcoli”, a afirmat oficialul german.
Conform datelor oficiale, un număr din ce în ce mai mare de angajaţi germani caută să se pensioneze anticipat, părăsind piaţa forţei de muncă la 63 sau 64 de ani, chiar dacă firmele se confruntă cu deficit de angajaţi calificaţi. Vârsta oficială de pensionare ar urma să crească gradual, de la 65 la 67 de ani, până în 2031.
Scholz a prezentat planurile Guvernului de a crea oportunităţi mai bune pentru tinerii care îşi încep activitatea profesională, şi de a investi în formarea profesională şi în educaţia adulţilor. În plus, consideră cancelarul, Germania va avea nevoie de imigraţie din alte ţări pentru a-şi asigura prosperitatea.
„O perioadă îndelungată de timp, imigranţii care veneau în Germania erau trataţi ca şi cum ar pleca ulterior din ţară. Obţinerea cetăţeniei nu era o prioritate. Dar a trecut mult timp de când am devenit o ţară de imigraţie şi vrem să respectăm standardele internaţionale”, susţine oficialul german.
În multe ţări cetăţenia poate fi obţinută după cinci ani, şi acesta ar trebui să devină standardul în Germania, ”dacă poţi vorbi limba germană, poţi să-ţi câştigi existenţa şi nu ai comis infracţiuni”, a declarat Scholz.
Coaliţia aflată la putere în Germania a iniţiat reforme pentru a atenua reglementările privind imigraţia şi obţinerea cetăţeniei.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



