Actualitate
UE a făcut un compromis cu Ungaria pentru a debloca cele 18 miliarde de euro pentru Ucraina
Președinția cehă a Consiliului UE a anunțat că s-a ajuns la un compromis pentru deblocarea fondurilor UE pentru Ungaria, rezolvând astfel și reținerea pe care Budapesta o avea cu privire la acordarea unei asistențe de 18 miliarde de euro Ucrainei în 2023, transmite AFP.
Viktor Orban și Ursula von der LeyenFoto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia
„Ambasadorii UE au ajuns la un acord de principiu asupra unui ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, a unui impozit minim de 15% pentru marile companii, a aprobării planului de redresare a Ungariei și a unui acord privind condițiile”, a anunțat președinția cehă pe Twitter.
„Pachetul va fi confirmat prin procedură scrisă”, a precizat sursa citată. Acesta va fi lansat miercuri, au declarat surse diplomatice pentru AFP.
Premierul ungar Viktor Orban a refuzat să-și dea acordul pentru ajutorul financiar acordat Ucrainei în cazul în care planul de redresare și fondurile de coeziune prevăzute pentru țara sa vor fi blocate de UE. De asemenea, Budapesta refuzase să accepte un impozit minim de 15% pentru companiile mari.
Acordul la care s-a ajuns luni este o dezamăgire pentru Comisia Europeană. Executivul de la Bruxelles, prezidat de Ursula von der Leyen, recomandase înghețarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile UE pentru Ungaria, afirmând că ultimele reforme adoptate de Budapesta pentru combaterea corupției tot nu sunt suficiente.
Plata planului de redresare economică de 5,8 miliarde de euro prezentat de Budapesta a fost, de asemenea, condiționată de punerea în aplicare a reformelor statului de drept. Statele membre au luat în considerare cele mai recente măsuri adoptate miercuri de Parlamentul ungar pentru a ușura condițiile impuse Ungariei.
Compromisul la care s-a ajuns luni reduce la 6,3 miliarde fondurile UE înghețate pentru a impulsiona Budapesta să se conformeze măsurilor cerute de partenerii săi europeni, au declarat surse diplomatice.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



