Actualitate
HARTĂ Cod galben de ploi abundente în 17 județe
Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabil de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 12:00, în 17 județe.
Ploaie in orașFoto: AGERPRES
În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Olteniei și local la munte, vor fi ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse, în special în zona Carpaților Occidentali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali 40…60 l/mp.
Ploile vor avea și caracter de aversă și pe alocuri vor fi descărcări electrice.

-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil



