Actualitate
Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean primesc Premiul Charlemagne
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi poporul ucrainean sunt noii laureaţi ai Premiului Carol cel Mare (Charlemagne – Karlspreis), decernat în fiecare an de municipalitatea oraşului german Aachen personalităţilor care se remarcă în promovarea valorilor şi unităţii europene, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.
Zelenski și soldați ucraineni din HarkovFoto: president.gov.ua
Premiul, instituit în anul 1950, implică o recunoaştere de facto a apartenenţei Ucrainei la proiectul european. Poporul ucrainean şi Zelenski reprezintă „nu doar apărarea suveranităţii ca ţară a Ucrainei, ci şi a ansamblului Europei şi a valorilor sale”, afirmă comitetul care acordă premiul.
Zelenski fusese propus pentru acest premiu încă de anul trecut, înaintea invaziei ruse, dar în final a fost atribuit atunci opoziţiei din Belarus.
Conform tradiţiei, Premiul Carol cel Mare (Charlemagne) este decernat în fiecare an în cadrul unei ceremonii organizate în luna mai la primăria din Aachen.
Printre personalităţile care au primit acest premiu de-a lungul timpului se numără fostul premier britanic Winston Churchill (1955), părinţii UE Jean Monnet (1953) şi Robert Schuman (1958), Papa Ioan Paul al II-lea (2004), fostul cancelar german Angela Merkel (2008), fostul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz (2015), Papa Francisc (2016), preşedintele francez Emmanuel Macron (2018), secretarul general al ONU Antonio Guterres (2019) şi preşedintele român Klaus Iohannis (2020).
Preşedintele Zelenski şi poporul ucrainean au mai primit anul acesta un premiu european, respectiv Premiul Saharov al Parlamentului European pentru libertatea de gândire.
___
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



