Un nou incendiu de vegetație uscată, anvelope uzate și materiale plastice a avut loc sâmbătă pe un câmp din Bolintin Vale, o zonă descrisă de Garda...
Jean-Luc Brunel (76 de ani), un prieten apropiat și asociat al infractorului sexual Jeffrey Epstein a fost găsit mort într-o închisoare din Franța, scrie presa franceză....
Rafael Nadal a scris istorie în ianuarie, atunci când a câștigat Australian Open, devenind primul jucător din istorie cu 21 de Grand Slamuri cucerite. Richard Gasquet,...
Novak Djokovic a ținut capul de afiș la începutul anului după ce a fost expulzat din Australia. La câteva săptămâni distanță, liderul ATP a făcut o...
A trecut o lună de la greva STB care a paralizat orașul și care a fost declarată ilegală de către instanță. Am întrebat conducerea societății ce...
Bursa de la New York a încheiat vineri în scădere, paralizată de incertitudinea legată de criza din Ucraina, dar și de inflație și de normalizarea monetară...
Numărul firmelor nou-înregistrate a crescut cu 1,2% în zona euro și 1,6% în UE, în trimestrul patru al anului 2021 față de trimestrul anterior al aceluiași...
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că este convins că președintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina și, deși mai este...
Serviciile de informații militare ale Ucrainei au transmis vineri pe Twitter că au informații că au fost instalate mine într-o serie de infrastructuri sociale din Donețk,...
Separațiștii susținuți de ruși din estul Ucrainei au declarat vineri că intenționează să evacueze în Rusia aproximativ 700.000 de persoane din autoproclamata Republică Populară Donețk (RPD),...