Actualitate
Serie A: Surpriză mare – Monza remizează cu Inter
Inter s-a deplasat sâmbătă seară la Monza în cadrul etapei cu numărul 17 din Serie A, iar vicecampioana Italiei a obținut doar un punct pe terenul nou promovatei (2-2), la capătul unui meci în care gazdele au egalat în prelungiri.
Serie A, logoFoto: Valerio Rosati / Alamy / Alamy / Profimedia
Inter ratează victoria cu Monza – Urmează duelul cu Dennis Man și Valentin Mihăilă din Coppa Italia
Formația antrenată de Simone Inzaghi a condus de două ori în duelul de la Monza, grație golurilor înscrise de Matteo Darmian (min 10) și Lautaro Martinez (min 22).
Gazdele au marcat și ele prin Patrick Ciurria (min 11), iar în al treilea minut de prelungire, Luca Caldirola a restabilit egalitatea (90+3).
Astfel, Inter ratează șansa de a egala campioana Italiei, AC Milan, urmând să joace pe data de 10 ianuarie în compania celor de la Parma Calcio, în Cupa Italiei.
Tot sâmbătă, Fiorentina s-a impus în fața celor de la Sassuolo, scor 2-1, iar Juventus a câștigat la limită cu Udinese, scor 1-0.
Programul etapei cu numărul 17
8 ianuarie
13:30 Salernitana – Torino
16:00 Lazio – Empoli
16:00 Spezia – Lecce
19:00 Sampdoria – Napoli
21:45 AC Milan – AS Roma
9 ianuarie
19:30 Verona – Cremonese
21:45 Bologna – Atalanta
Clasament Serie A:
1. Napoli 41p (16 mj)
2. Juventus 37p (17 mj)
3. AC Milan 36p (16 mj)
4. Inter 34p (17 mj)
5. Lazio 30p (16 mj)
6. AS Roma 30p (16 mj)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



