Connect with us

Actualitate

Liberalii sunt instruiți de partid să o atace pe jurnalista Emilia Șercan. Punctajul PNL cu „mesajele-cheie” privind teza de doctorat a lui Lucian Bode

Publicat

pe

​​Noile dezvăluiri ale Emiliei Șercan privind teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, nu au picat bine liberalilor. În punctajul PNL transmis liderilor de partid sub titlul de „mesaje-cheie” aceștia sunt instruiți să-l laude pe Bode și să o atace pe Emilia Șercan, decredibilizându-i demersul și insistând că este vorba de „o vendetă politică”, iar jurnalista „nu poate fi bănuită de cele mai bune intenții”.

Emilia Sercan in studioul HotNews.roFoto: Hotnews

„Nu există dubiu că tot acest scandal este o vendetă politică împotriva ministrului Bode. Doamna Șercan a lansat niște acuzații netemeinice, fără o minimă pregătire de specialitate în domeniul studiilor de securitate și relațiilor internaționale sau în domeniul securității energetice. Domnia sa poate fi orice, dar numai obiectivă nu. Prezumția de imparțialitate pe care ar trebui să o aibă orice jurnalist pică în cazul de față, deoarece Emilia Șercan este autoarea unor plângeri împotriva ministrului Bode și, clar, nu poate fi bănuită de cele mai bune intenții”, scrie în punctajul trimis liderilor PNL, văzut de HotNews.ro.

Jurnalista Emilia Șercan a scris luni, în PressOne, că Ministrul de Interne Lucian Bode a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), într-o încercare disperată de a bloca emiterea unui previzibil verdict de plagiat referitor la teza sa de doctorat.

Mai jos integral Punctajul PNL pe tema tezei de doctorat a lui Lucian Bode

„Dacă apare discuția despre teza de doctorat a ministrului Lucian Bode

În primul rând, situația este destul de clară în această speță: teza ministrului Lucian Bode a parcurs mai multe etape care atestă originalitatea lucrării.

  • Raportul anti-plagiat preliminar al UBB și rezoluția conducătorului de doctorat
  • Raportul Comisiei CNATDCU din 2019

Teza de doctorat a parcurs absolut toate etapele premergătoare și a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare, inclusiv anti-plagiat. Teza a fost verificată anti-plagiat atât de către UBB, cât și de către CNATDCU – organismul suprem care supervizează acordarea titlurilor în România.

Nu există dubiu că tot acest scandal este o vendetă politică împotriva ministrului Bode.

Doamna Șercan a lansat niște acuzații netemeinice, fără o minimă pregătire de specialitate în domeniul studiilor de securitate și relațiilor internaționale sau în domeniul securității energetice. Domnia sa poate fi orice, dar numai obiectivă nu.

Prezumția de imparțialitate pe care ar trebui să o aibă orice jurnalist pică în cazul de față, deoarece Emilia Șercan este autoarea unor plângeri împotriva ministrului Bode și, clar, nu poate fi bănuită de cele mai bune intenții.

Acum câteva luni doar, UBB s-a pronunțat din nou și a spus foarte clar: teza de doctorat respectă criteriile de acordare a titlului de doctor, acesta fiind menținut.

Au fost identificate câteva erori de citare, într-o proporție infimă, sub 3% din totalul celor 220 de pagini ale tezei.

n plus, există decizia CCR nr 364/2022 care este foarte clară și general obligatorie și care spune că odată ce o teză a trecut cu succes evaluarea comisiei de doctorat și a fost validată CNATDCU – precum este cazul tezei domnului BODE, ea nu mai poate fi reexaminată. Nu există niciun temei legal pentru asta.

Mai mult, conform legii educației naționale 1/2011, Comisia de Etică poate desfășura astfel de verificări doar în ceea ce privește membrii comunității universitare, așa cum este aceasta definită prin lege, comunitate din care domnul ministru nu face parte.

Inițial, ministrul Bode a transmis o notificare UBB pentru lămurirea câtorva aspecte de legalitate asupra procedurii de reanalizare a tezei de doctorat și nu a primit niciun răspuns.

Următorul pas firesc a fost apelarea la justiție pentru a se asigura că toate procedurile efectuate de Comisia de Etică sunt în deplină conformitate cu legea.

Ministrul Bode a arătat mereu deschidere pentru a clarifica orice aspect referitor la teza de doctorat. Cu toate acestea, verificările trebuie să se încadreze în limitele legii și să urmărească interese legitime.

Nimeni nu poate fi blamat pentru că își caută dreptatea în instanță și pentru că vrea respectarea legii. Dimpotrivă. Tot acest demers este unul pentru respectarea legii.

Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Sălaj, conform legii, deoarece ministrul Bode are domiciliul în acel județ.

Informații de context:

  • Titlul de doctor al ministrului afacerilor interne a fost conferit în anul 2019, fiind obținut în domeniul relații internaționale și studii europene la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).
  • Teza de doctorat a obținut calificativul foarte bine și distincția magna cum laude, iar subiectul a fost securitatea energetică și managementul resurselor.
  • Titlul de doctor a fost obținut la o universitate de prestigiu național și internațional, iar calificativul și distincția obținute justifică pe deplin „blazonul UBB” și relevanța academică a tezei. UBB nu este o universitate oarecare.
  • Teza a fost în deplină concordanță cu activitatea profesională a domnului ministru. Să nu uităm că vorbim de o persoană cu o vastă experiență profesională în domeniul energiei și managementului resurselor: 8 ani în compania Electrica SA, 8 ani în Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, fost ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized7 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized8 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul