Actualitate
Naufragiul unui cargou în apropierea Japoniei, 18 marinari daţi dispăruţi
Garda de coastă japoneză era miercuri în căutarea a 18 membri ai echipajului unei nave de marfă care s-a scufundat în larg la sud-vest de arhipelagul nipon, în Marea Chinei de Est, notează AFP.
Cautarile Gărzii de coastă niponeFoto: Handout / AFP / Profimedia
„La orele 07.14 (marţi, 22.14 GMT), patru cetăţeni chinezi au fost salvaţi, dar încă îi căutăm pe ceilalţi 18 membri ai echipajului”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a gardei de coastă japoneze.
„Un avion este deja acolo şi două nave sunt în drum”, a adăugat ea.
Vasul de marfă, identificat de garda de coastă ca fiind Jintan, înregistrat în Hong Kong, a emis un SOS la orele 23.15, marţi, ora japoneză (marţi, 14.15 GMT), potrivit gardei de coastă japoneze.
El se afla într-o zonă greu accesibilă, la aproximativ 110 kilometri vest de insulele Danjo, un micro-arhipelag îndepărtat şi nelocuit din sud-vestul Japoniei.
Acest naufragiu a intervenit în timp ce un val de frig loveşte o mare parte a Japoniei, iar temperaturile din timpul zilei pe unele dintre insulele din apropierea navei au fost maxim 3 grade Celsius.
Potrivit gărzii de coastă japoneze, echipajul de pe Jintan era alcătuit din 14 chinezi şi 8 birmani.
(sursa: Agerpres)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



