Actualitate
Infotrafic: Circulație dificilă pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea; două autotrenuri au derapat
Vineri dimineaţa se circulă îngreunat, în condiţii de iarnă, pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, traficul desfăşurându-se alternativ pe raza localităţilor Morăreşti şi Valea Ursului, judeţul Argeş, din cauza a două autotrenuri care au derapat.
Cozi de masini pe DN7Foto: Agerpres
Potrivit unui comunicat de presă, din cauza unei alunecări de teren, circulaţia rămâne închisă pe DN 57 Orşova – Moldova Nouă, la kilometrul 65+200 metri, în zona localităţii Cozla, judeţul Caraş-Severin. Traficul se desfăşoară deviat pe ruta Orşova – DN 6 – DN 57B – Oraviţa – DN 57 – Moldova Nouă.
Se circulă în condiţii de iarnă, cu strat subţire de zăpadă pe carosabil, în zona montană a judeţelor Argeş, Mehedinţi şi Prahova.
Sunt semnalate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare pe drumurile din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Mureş, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea.
Precipitaţii sub formă de ninsoare sunt şi pe autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, A1 Sibiu – Deva, A3 Bucureşti – Ploieşti, unde se acţionează cu material antiderapant, iar pe A2 Bucureşti – Constanţa plouă între kilometrii 10 şi 160, precizează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
„Pentru prevenirea unor evenimente rutiere grave, le recomandăm conducătorilor auto să se informeze cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să îşi echipeze corespunzător autovehiculul. Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare”, transmite Poliţia
(sursa: Agerpres)
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere



