Actualitate
Urmarea atacului de la sinagoga din Ierusalim: Netanyahu va da civililor arme și ar putea introduce pedeapsa cu moartea / „Oricine încearcă să ne rănească – îi vom face rău lui și oricui îl ajută”
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat că a decis o serie de măsuri pentru a „combate terorismul ș ai impune un preț teroriștilor și susținătorilor acestora” în timpul unei întâlniri desfășurate sâmbătă noaptea târziu, după cel mai brutal atac împotriva israelienilor din ultimii 10 ani, scrie Times of Israel.
Benjamin NetanyahuFoto: RONEN ZVULUN / UPI / Profimedia
Cabinetul de securitate s-a reunit după ce un bărbat a ucis șapte persoane și a rănit alte trei lângă o sinagogă din cartierul Neve Ya’akov din Ierusalim vineri seară. Într-un al doilea atac, un palestinian de 13 ani a împușcat două persoane.
Miniștrii au ales să anuleze Asigurările Naționale și alte prestații sociale pentru familiile celor care susțin acțiunile teroriste, urmând ca duminică, în ședința Cabinetului să se adopte o lege prin care se anulează actele de identitate ale membrilor familiei teroriștilor.
Netanyahu a mai spus că „miilor de civili” li se vor acorda permise de a purta arme de foc prin accelerarea și extinderea procesului de licențiere.
Alți soldați și polițiști vor fi dislocați, iar forțele de securitate se vor lansa într-o serie de operațiuni pentru a colecta informații, a confisca armele de foc ilegale și a efectua arestări, a spus Netanyahu.
Ministrul Securității Naționale de extremă-dreapta, Itamar Ben Gvir, membru al cabinetului de securitate, a declarat după întâlnire că va propune în curând o lege care să permită pedeapsa cu moartea împotriva teroriștilor.
„Sper că va trece cu o mare majoritate”, a spus el.
În declarațiile sale de la sesiunea cabinetului de securitate, Netanyahu a promis un răspuns decisiv la atacuri. „Răspunsul nostru va fi puternic, rapid și precis”, a spus el. „Oricine încearcă să ne rănească – îi vom face rău lui și oricui îl ajută.” „Nu căutăm escaladarea, dar suntem pregătiți pentru orice scenariu”, a adăugat Netanyahu.
„Le solicit cetățenilor să nu ia legea în mâinile lor. Avem o țară suverană, cu o armată, un guvern și forțe de securitate excelente”, a spus Netanyahu. „Lăsați-i să-și facă treaba.”
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



