Actualitate
FBI a percheziţionat fostul birou privat al lui Biden în noiembrie, după ce echipa sa a găsit documente clasificate
FBI a percheziţionat, în noiembrie, fostul birou privat al preşedintelui Joe Biden la Washington, după ce echipa acestuia a notificat Arhivele Naţionale că a găsit acolo documente clasificate, potrivit unui oficial al Departamentului de Justiţie şi unei alte surse familiare cu acest caz.
Președintele american Joe BidenFoto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia
Oficialul de la Justiţie a declarat, pentru CNN, că nu a fost folosit un mandat pentru a efectua percheziţia, care a fost făcută cu acordul echipei juridice a lui Biden.
Casa Albă şi echipa juridică a lui Biden nu au dezvăluit anterior percheziţia efectuată de FBI în noiembrie, spre deosebire de o percheziţie efectuată de Birou la începutul acestei luni la locuinţa lui Biden din Wilmington, Delaware.
Această ultimă dezvăluire ridică întrebări suplimentare cu privire la cât de transparenţi au fost Casa Albă şi echipa juridică a lui Biden cu privire la ancheta guvernamentală privind gestionarea de către preşedinte a documentelor clasificate, care este acum supravegheată de consilierul special Robert Hur.
Potrivit oficialului, percheziţia de la Centrul Penn Biden pentru diplomaţie şi angajament global a făcut parte dintr-o „evaluare” a FBI pe care Departamentul de Justiţie a descris-o într-o cronologie a evenimentelor pe care a publicat-o la începutul acestei luni.
În deschiderea acestei cronologii, procurorul general Merrick Garland a declarat: „La 9 noiembrie, FBI a început o evaluare, în conformitate cu protocoalele standard, pentru a înţelege dacă informaţiile clasificate au fost manipulate în mod necorespunzător, încălcând legea federală”.
În momentul în care FBI a început evaluarea care a inclus vizitarea Penn Biden Center în noiembrie, toate documentele din birou fuseseră deja predate Arhivelor Naţionale, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu acest subiect.
Scopul vizitei a fost probabil să se asigure că nu a rămas nimic în birou şi să evalueze modul în care au fost stocate documentele, potrivit unui fost oficial al Departamentului de Justiţie.
Echipa lui Biden a declarat că a predat iniţial materiale clasificate Arhivelor Naţionale pe 3 noiembrie.
Arhivele au informat apoi FBI pe 4 noiembrie despre descoperirea de materiale clasificate, după ce au examinat cele patru cutii de documente, potrivit sursei familiare cu această chestiune.
Pe lângă cele patru cutii, a precizat sursa, echipa lui Biden a mai dat Arhivelor, din precauţie, şi aproximativ trei duzini de cutii de materiale neclasificate din biroul de la Penn Biden Center. Cutiile suplimentare, care includeau toate documentele lăsate la Penn Biden Center, au fost predate Arhivelor pe 8 noiembrie, a precizat sursa.
(sursa:news.ro)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



