Actualitate
Miracolul din mijlocul cutremurului: Ce se știe despre bebelușul descoperit încă legat prin cordonul ombilical de mama sa, care n-a supraviețuit
Sub dărâmăturile unei case din Jandairis, un oraș din Siria puternic afectat de cutremurul de luni, salvatorii au descoperit un bebeluș viu, încă legat prin cordonul ombilical de mama sa decedată, relatează AFP și La Libre.
Cutremur în Siria – căutare supraviețuitoriFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
AFP notează marți că fetița este singura supraviețuitoare a unei familii care a murit în urma prăbușirii clădirii cu patru etaje în care locuiau. În această localitate învecinată cu Turcia, salvatorii au scos de sub dărâmături trupurile tatălui fetiței, Abdallah Mleihan, ale mamei sale, Aafra, ale celor trei surori ale sale, ale fratelui și ale mătușii ei.
O înregistrare video cu salvarea fetiței s-a viralizat luni pe rețelele de socializare.
„Îi căutam pe Abu Roudayna (porecla lui Abdallah) și pe familia lui, i-am găsit mai întâi sora, apoi soția, apoi pe Abu Roudayna, care au fost îngropați”, a declarat marți pentru AFP Khalil Sawadi, o rudă a lor.
Rudele familiei încă sunt în stare de șoc.
„Apoi am auzit un zgomot în timp ce săpăm […] am curățat pământul și am găsit-o pe această micuță, slavă Domnului”, povestește Sawadi. Copilul avea cordonul ombilical încă conectat la mama sa.
„L-am tăiat și vărul meu a dus copilul la spital”, a povestit Sawadi. În înregistrarea video care a fost pe larg distribuită pe platformele social media poate fi văzut un bărbat ieșind dintre dărâmături cu un bebeluș gol, acoperit de praf, cu cordonul ombilical încă agățat.
Ulterior, un alt bărbat i-a aruncat o pătură pentru a acoperi copilul nou-născut. Fetița a fost dus la spital din orașul Afrin aflat în apropiere.
Salvatorii au petrecut ore întregi pentru a scoate trupurile restului familiei, unul după altul, de sub dărâmături, neavând la dispoziție mașinării grele. Le-au aliniat în casa unei rude, acoperite cu foi de diferite culori pentru a-i identifica, în așteptarea înmormântării.
Familia fugise din regiunea volatilă Deir Ezzor, aflată mai la est, crezând că sunt mai în siguranță în Jandairis, o localitate controlată din 2018 de forțele turce și de grupurile rebele pro-turce.
Aproximativ cincizeci de case s-au prăbușit în această localitate din nord-vestul Siriei, relativ aproape de epicentrul cutremurului din Turcia.
Urmărește LIVETEXT pe HOTNEWS.RO toate informațiile legate de cutremurele care au lovit Turcia și Siria.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



