Actualitate
VIDEO Turcia: Incendiu de proporţii în portul Iskenderun, declanşat de seism
Un incendiu uriaş care s-a extins la zeci de containere continua să ardă marţi seara pentru a doua zi consecutiv în portul Iskenderun din sudul Turciei, în apropierea graniţei cu Siria, consecinţă a violentului cutremur de luni, transmit agențiile France-Presse și Agerpres.
Incendiu de proporţii în portul Iskenderun din TurciaFoto: Handout / AFP / Profimedia
Imaginile difuzate de televiziunea turcă arată o coloană uriaşă de fum negru şi dens deasupra containerelor colorate, depozitate pe un chei din acest port la Marea Mediterană.
Dezastrul a început luni după-amiaza târziu, când unul din containere s-a răsturnat peste celelalte sub efectul uneia dintre numeroasele replici ale cutremurului iniţial, cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter.
De atunci s-au făcut multe încercări de a stinge flăcările, inclusiv cu ajutorul unor echipe de pompieri veniţi de la Istanbul, conform unui anunţ al primarului metropolei, Ekrem Imamoglu.
Autorităţile turce au trimis de asemenea o navă de pază de coastă echipată pentru a stinge incendiul, însă flăcările continuă, existând riscul de a creşte nivelul poluării în zonă.
Într-un comunicat publicat marţi, Sealand, o filială a companiei maritime daneze Maersk, a declarat că „seismul a provocat daune semnificative infrastructurii logistice şi de transport din districtul Pazarcik, la Kahramanmaras, epicentrul cutremurului, inclusiv în portul Iskenderun” din provincia învecinată Hatay. Sealand a mai informat în legătură cu suspendarea tuturor operaţiunilor în acest port.
Provincia Hatay, situată la graniţa cu Siria, este una din zonele cele mai afectate de cutremurul care a ucis marţi seară peste 7.000 de persoane în cele două ţări.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



