Actualitate
Marcel Ciolacu: Rotativa guvernamentală se va face până la 1 iunie / PSD va veni cu propuneri privind un nou program de guvernare
Liderul PSD Marcel Ciolacu susţine că, până la 1 iunie, va fi realizată rotativa guvernamentală şi vor fi aleşi noii preşedinţi al Senatului şi ai Camerei Deputaţilor. El a adăugat că, în maxim o lună, social-democraţii vor veni cu propuneri cu privire la un nou program de guvernare, după ce va fi făcută o analiză ce a fost îndeplinit şi ce nu în program, potrivit News.ro
Marcel CiolacuFoto: Agerpres
„Nu am zis o zi – 25 mai (privind rotaţia premierilor – n.r.). Este posibil poate şi mai devreme şi mai târziu în funcţie de a nu deranja totuşi funcţionarea atât a Guvernului, cât şi a Parlamentului. Vom alege şi la Senat şi la Camera Deputaţilor pentru preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei, cât şi alegerea noului Guvern, lucruri care am dori, dintr-un respect pentru români să le facem într-un termen foarte scurt atât cât e minimul prevăzut de Constituţie. În maxim o săptămână se va încheia tot acest ciclu. Este posibil ca până la 1 iunie să avem totul desfăşurat”, a explicat Marcel Ciolacu, duminică seara la Prima News.
El a mai anunţat că în cel mult o lună se vor veni cu propuneri pentru noul program de guvernare.
„Încerc să explic, este evident că tot ce ţine de această rotaţie să le discutăm înainte astfel încât când intrăm în linie dreaptă ele să le meargă foarte repede: programul de guvernare, ceea ce este foarte important. Vom face o analiză ce s-a îndeplinit în programul de guvernare îndeplinit. Cred că într-un timp foarte scurt, maxim o lună, vom veni şi unele propuneri pentru noul program de guvernare ceea nu a funcţionat până acum şi trebuie îndreptat”, a mai transmis liderul PSD.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



