Connect with us

Actualitate

Rebranding de război. Putin ar putea anunța sfârșitul „operațiunii militare speciale” în Ucraina

Publicat

pe

În timpul discursului său programat în fața Adunării Federale la 21 februarie, la aproape un de la declanșarea invaziei, președintele rus Vladimir Putin ar putea propune schimbarea statutului campaniei militare din Ucraina, potrivit unor surse apropiate Kremlinului, transmite The Moscow Times.

Vladimir PutinFoto: Mikhail Metzel / AP / Profimedia

În loc de „operațiune militară specială” cu un statut juridic neclar, Putin ar putea declara o „operațiune antiteroristă”, care este descrisă de legislația rusă, potrivit unor usor surse care lucrează cu administrația prezidențială citate de The Moscow Times.

„Mesajul în sine este în modul unei operațiuni speciale. În primul rând, pentru o lungă perioadă de timp s-a ascuns faptul că discursul va fi la începutul anului. În al doilea rând, au avut loc întâlniri publice cu liderii partidelor – acest lucru nu se întâmplă de obicei înainte de discurs. În al treilea rând, pentru 22 februarie este programat un miting al partidelor-concert cu președintele. Desigur, principalul lucru aici nu este concertul, ci mitingul”, a declarat o sursă care participă la întâlnirile din cadrul Direcției de Afaceri Interne a administrației prezidențiale și se ocupă de ordinele acesteia, vorbind sub protecția anonimatului pentru publicația independentă.

Cu toate acestea, nimeni nu știe care va fi decizia finală, cu excepția președintelui și a cercului său restrâns, a precizat sursa.

Mulți din elita rusă vor fi optimiști cu privire la tranziția la „operațiunea antiteroristă”, care ar putea fi urmată de o dezescaladare a conflictului, potrivit unei a doua surse.

Regimul „operațiunii antiteroriste” este reglementat de legea „privind combaterea terorismului” și este impus în zonele în care ar putea avea loc atacuri sau ciocniri teroriste.

Regimul se încheie odată ce amenințarea a dispărut. Acesta impune o serie de restricții asupra rezidenților și drepturi mai largi pentru forțele de securitate, cum ar fi posibilitatea de a intra în orice incintă, de a verifica documente și de a utiliza vehicule civile fără impedimente.

Operațiune antiteroristă, timp de un deceniu în Cecenia

„Operațiunea antiteroristă” a fost introdusă în Cecenia în 1999 și a fost ridicată abia un deceniu mai târziu.

În ianuarie, un grup de deputați din Duma sugerase deja renunțarea la termenul de „operațiune militară specială” propus de Putin la începutul războiului din Ucraina.

Deputații din partidul Rusia Unită, formațiunea care îl susține pe Putin, Mihail Șeremet și Iuri Șevțkin erau în favoarea declarării unui război în toată regula, în timp ce deputatul partidului Rusia Justă – Pentru Adevăr Dmitri Gusev era în favoarea regimului de „operațiune antiteroristă”.

Cum poate fi încheiată „operațiunea militară specială”

Consultantul politic Abbas Galliamov a declarat că Putin va decide asupra formatului războiului din Ucraina în funcție de situația de pe linia frontului. El redactat discursuri pentru Putin între 2008 și 2010, când era premier, și a părăsit Rusia după începerea războiului, fiind recunoscut de autoritățile ruse ca „agent străin”.

„Dacă există resurse, el va continua în speranța de a obține niște rezultate mai convingătoare; dacă nu, va înfățișa victoria cu ceea ce are. Acum este imposibil să excludem absolut orice – președintele dă dovadă de o totală inadecvare, dar nu este clar dacă este cu adevărat inadecvat sau doar se preface că este în speranța de a-i convinge pe ucraineni să îi dea măcar acele teritorii pe care le controlează”, spune Galliamov.

Politologul Konstantin Kalachev consideră că principala sarcină a Kremlinului este acum să prezinte Ucraina ca pe o țară agresoare. Iar acest lucru înseamnă că autoritățile ruse vor încerca să formeze opinia că Rusia desfășoară acțiuni defensive.

„Operațiunea militară specială poate fi finalizată doar cu retragerea la granițele administrative ale regiunilor Donețk și Lugansk. După aceea, pentru a nu părea un agresor, se poate vorbi despre apărarea granițelor rusești. În locul „operațiunii speciale militare”, ar putea fi propusă o operațiune defensivă. Dar acest lucru este pur ipotetic”, a afirmat Kalachev.

Schimbare regimului, prezentată ca pe o victorie

Trecerea la „operațiunea antiteroristă” poate fi prezentată ca o victorie, subliniază politologul Ilia Grashchenkov, întrucât obiectivele „operațiunii militare speciale” nu au fost clar formulate și au fost schimbate de mai multe ori, și se poate afirma, de exemplu, că „denazificarea” și „demilitarizarea” regiunilor ucrainene anexate anul trecut de Rusia au fost realizate.

Discursul lui Putin în fața Adunării Federale a va fi transmis de posturile de televiziune la 21 februarie, la ora 12:00.

Pe 22 februarie, autoritățile ruse plănuiesc un miting-concert pe stadionul Luzhniki din Moscova.

Ultima dată, un eveniment similar intitulat „Pentru o lume fără nazism” a avut loc pe 18 martie 2022, la care a asistat Putin. Evenimentul a coincis cu cea de-a 8-a aniversare a anexării Crimeei.

Urmărește ultimele evoluții din a 359-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul