Actualitate
Dezvoltarea parteneriatului cu China este o prioritate a politicii externe a Rusiei, spune un apropiat al lui Putin
Nikolai Patrușev, președintele Consiliului de Securitate al Rusiei și oficialul văzut de mulți analiști drept potențialul succesor al președintelui Vladimir Putin, a discutat marți cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, aflat într-o vizită la Moscova, relatează agențiile ruse de presă TASS și RIA Novosti, citate de CNN.
Vladimir Putin si Nikolai PatrusevFoto: TASS / ddp USA / Profimedia
Patrușev a spus că aprofundarea coordonării ruso-chineze pe arena internațională este deosebit de importantă, potrivit agenției RIA. Astfel, oficialul rus a subliniat că dezvoltarea unui parteneriat strategic cu China este o „prioritate necondiționată” pentru politica externă rusă.
„Relațiile dintre Federația Rusă și China sunt valoroase în sine și nu sunt supuse conjuncturii externe”, a mai spus Patrușev, citat de agenția TASS.
Șeful diplomației chineze Wang Yi se va întâlni miercuri, la Moscova, și cu omologul său rus, ministrul de externe Serghei Lavrov, potrivit TASS. Este de altfel prima vizită în Rusia a principalului diplomat al Chinei de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina.
Amintim că Beijingul a refuzat să condamne invazia Rusiei în Ucraina.
Mai mult, liderul chinez Xi Jinping intenționează să viziteze Moscova pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin în următoarele luni, a scris marți Wall Street Journal.
___
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



