Actualitate
Canada interzice importurile de aluminiu şi oţel din Rusia
Canada a interzis vineri importurile de aluminiu şi oţel din Rusia pentru a „tăia sau limita veniturile care finanţează invadarea ilegală şi barbară a Ucrainei”, scriu AFP și Agerpres.
Fabrică de aluminiu aparținând RUSALFoto: Alexey Maishev / Sputnik / Profimedia
Aceste importuri au reprezentat aproape 250 de milioane de dolari canadieni (170 de milioane de euro) în 2021, potrivit celor mai recente date guvernamentale.
Interdicţia a fost impusă în acelaşi timp cu creşterea cu 200% a tarifelor la importurile de aluminiu rusesc anunţată luna trecută de Statele Unite. De asemenea, urmează interzicerii importului de oţel din Rusia de către Uniunea Europeană anul trecut.
„Canada şi partenerii săi au sancţionat deja Banca Centrală Rusă şi au plafonat preţul petrolului şi al gazului rusesc”, a declarat viceprim-ministrul canadian Chrystia Freeland într-un comunicat. „Şi acum ne asigurăm că Putin nu îşi poate finanţa războiul prin vânzarea de aluminiu şi oţel în Canada, prin coordonarea eforturilor noastre actuale cu cele ale SUA”, a adăugat ea.
Noile reglementări acoperă toate produsele din aluminiu din Rusia, cum ar fi aluminiul brut, folia de aluminiu şi produsele finite, inclusiv containere şi alte articole de uz casnic din aluminiu. De asemenea, afectează toate produsele primare fabricate din oţel rusesc, cum ar fi fierul şi oţelul nealiat, produsele semifabricate şi produsele finite, cum ar fi tuburile şi ţevile.
Majoritatea importurilor de oţel din Canada provin din SUA, reprezentând aproape 45% din exporturile de oţel ale SUA, în timp ce aproape 90% din producţia canadiană de aluminiu ajunge în SUA.
___
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



