Actualitate
Zeci de migranţi sunt daţi dispăruţi, posibil morţi, după ce ambarcaţiunea lor s-a răsturnat în Mediterana
Zeci de migranţi sunt daţi dispăruţi şi ar putea fi morţi după ce ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă din Libia în Italia s-a răsturnat în Marea Mediterană, au anunţat duminică două organizaţii caritabile, citate de Reuters.
Migranti incercand sa traverseze Mediterana intr-o barca pnematicaFoto: Valeria Mongelli / AFP / Profimedia
Organizaţia Mediterranea Saving Humans, implicată în salvarea migranţilor, a semnalat pe Twitter că vasul s-a răsturnat duminică dimineaţa, la 110 mile la nord-vest de Benghazi, conform mai multor surse.
Alarm Phone, o altă structură similară, care preia apelurile vaselor aflate în dificultate, a informat prin intermediul aceleiaşi reţele sociale că alertase autorităţile încă de sâmbătă, subliniind că ambarcaţiunea este în dificultate şi cei 47 de migranţi de la bord trebuie salvaţi urgent. „Suntem şocaţi. Potrivit unor surse diferite, zeci de oameni de pe acest vas în dificultate s-au înecat”, a comunicat organizaţia.
Agenţia italiană de presă ANSA, citată de Agerpres, consemnează acuzaţia Alarm Phone că autorităţile de la Roma au întârziat intenţionat misiunea de salvare şi replica ministrului de externe Antonio Tajani: „Sunt convins, cunoscând garda de coastă, marina militară italiană şi garda financiară, că aceşti oameni ai mării nu lasă niciodată pe nimeni fără ajutor”. Aflat într-o vizită de stat în Israel, el a cerut să nu fie folosite astfel de situaţii ca instrument pentru atingerea unor obiective, deoarece „este vorba de vieţi omeneşti”.
Mediterranea afirmă că oficialităţile italiene au solicitat intervenţia unor vase comerciale, însă acestea nu au efectuat nicio operaţiune de salvare după ce au ajuns în zona vizată, unde potrivit lui Luca Casarini, şef de misiune al organizaţiei, se mai aflau în continuare duminică patru astfel de nave.
-
Diverseacum 2 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSamsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Diverseacum 3 săptămâniCe impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 3 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității



