Actualitate
Ucraina a primit primul avion de luptă MiG-29 promis
Slovacia a predat Ucrainei primul dintre avioanele de luptă MiG-29 pe care le-a promis Kievului, a anunțat joi guvernul slovac, citat de Reuters.
MiG-29Foto: Andreas Franke / DPA / Profimedia
Anunțul a fost făcut de către ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Nad, acesta precizând că restul vor fi trimise Ucrainei în următoarele săptămâni.
Comentariile sale vin după ce vinerea trecută guvernul slovac a anunțat că va dona Ucrainei cele 11 avioane MiG-29 retrase din uz anul trecut, devenind astfel doar a doua țară care oferă Kievului avioane de luptă.
Cu o săptămână înainte de anunț, ministrul Nad a fost cel care a ieșit cu un apel public pentru a îndemna la luarea unei decizii în acest sens.
„Cred că este momentul să luăm o decizie. Oamenii mor în Ucraina, îi putem ajuta cu adevărat, nu este loc pentru politicianisme slovace”, a scris el într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook în data de 9 martie, cu referire la escadrila de 11 avioane MiG-29.
Premierul slovac Eduard Heger a invocat posibilitatea trimiterii unor avioane de luptă MiG-29 Ucrainei încă din luna iulie a anului trecut însă până săptămâna trecută Bratislava nu a mai anunțat nimic în acest sens.
Slovacia a anunțat oficial că își va dona avioanele MiG-29 Ucrainei la o zi după Polonia.
Saga trimiterii avioanelor MiG-29 Ucrainei
Polonia a anunțat încă din data de 8 martie a anului trecut, la nici două săptămâni după declanșarea invaziei rusești, că doresc să își trimită imediat și gratuit toate avioanele MiG-29 Ucrainei. Guvernul de la Varșovia a propus atunci ca avioanele sale să fie transferate la baza americană Ramstein din Germania și predate Kievului prin intermedierea Statelor Unite.
Washingtonul a respins însă acest plan, Pentagonul catalogându-l drept „neviabil”.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, invoca la momentul respectiv „complexitatea” logistică a unei astfel de operațiuni, afirmând de asemenea că „pur și simplu nu ne este clar că există o justificare de fond pentru aceasta”.
Apoi, la începutul lunii iulie, premierul Eduard Heger a vorbit la rândul său posibilitatea trimiterii unor avioane de luptă MiG-29 Ucrainei.
„Dar nu vreau să intru în detalii fiindcă Ucraina ne-a cerut să nu detaliem informațiile despre aceste [livrări] de echipamente”, a afirmat el într-o emisiune a televiziunii CT24 la care a participat alături de omologul său ceh, Petr Fiala.
Ulterior, guvernul slovac nu a mai dat niciun semn în acest sens,
În ultimele luni discuțiile s-au învârtit în schimb în jurul posibilității de a trimite avioane de luptă occidentale Ucrainei, Statele Unite exprimându-și însă opoziția fermă față de idee.
Urmărește ultimele evoluții din a 393-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



