Actualitate
„Iepurele”, unul dintre cei mai căutați criminali, a fost ucis / Pentru prinderea lui se oferise o recompensă de 1 milion de dolari
„El Conejo” (iepurele), şeful unei bande criminale din Venezuela căutat de luni de zile şi pentru care autorităţile oferiseră o recompensă de un milion de dolari, a fost ucis, a anunţat ministrul venezuelean de Interne, Remigio Ceballos, citat de AFP.
Carlos Enrique Gomez Rodriguez, poreclit „Iepurele”Foto: AFP / AFP / Profimedia
„Carlos Enrique Gomez Rodriguez, zis şi „El Conejo”, căutat pentru infracţiuni de terorism, extorcare, răpire, omucidere şi alte infracţiuni, a fost ucis”, a anunțat Ceballos într-un comunicat difuzat de televiziunea publică.
El nu a oferit detalii despre modul în care El Conejo a fost „ucis”, dar a indicat că a murit în urma unei operaţiuni care a durat câteva luni în toată ţara, în special în statul Aragua, scrie AFP, conform Agerpres.
Forţele de ordine au arestat şi „36 de infractori”, au confiscat 16 arme de foc, materiale de război, radiouri portabile, motociclete şi telefoane.
Gomez Rodriguez era liderul unei bande periculoase, cunoscută sub pseudonimul liderului ei, care activa în statul Aragua, în centru-nordul ţării. Potrivit unei surse apropiate poliţiei, acesta şi-a datorat porecla incisivilor impozanţi.
El Conejo era căutat intens de peste un an, iar pe capul lui a fost pusă o recompensă de un milion de dolari – aproximativ 186.000 de salarii minime venezuelene – în februarie, după schimburi de focuri cu poliţia.
În februarie 2022, un alt lider de bandă organizată, Carlos Luis Revette alias „El Koki”, un aliat al lui El Conejo, a fost de asemenea ucis. El a făcut obiectul unei recompense de 500.000 de dolari.
Venezuela este, alături de Honduras, cea mai violentă ţară din America Latină, cu aproape 11.000 de morţi violente între 2021 şi 2022, potrivit Observatorului venezuelean al violenţei, un ONG citat în absenţa datelor oficiale.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



