Connect with us

Actualitate

Inteligența artificială și liberul arbitru

Publicat

pe

ChatGPT și inteligențele artificiale generative au luat lumea pe sus. Ele au permis contactul direct și masiv al omenirii cu o tehnologie care era, anterior, mascată. Deciziile bazate pe învățare automată și date vaste (Big Data) sunt, de mult timp, în viața noastră, de la AutoCorrect sau algoritmii de recomandare de pe Netflix și Amazon, la selecția CV-urilor pentru un job sau interpretarea imagisticii medicale. Totuși, inteligențele artificiale rămăseseră în culise, inaccesibile publicului larg. În ultimele luni, cu mic cu mare, de la copil la bunic, am experimentat, ne-am jucat și ne-am supărat pe inteligențele artificiale într-un fel trăit, emoțional. Aceasta a schimbat, inevitabil, și dezbaterea publică. Suntem preocupați de viitorul școlii și al locurilor de muncă. Vor deveni AI mai inteligente decât omenirea? Vom deveni sclavii mașinilor? Cred că, în febra discuțiilor, riscăm să pierdem unele mize esențiale.

Razvan RughinisFoto: Arhiva personala

Dezbaterile curente pleacă de la premisa inevitabilității apelului la AI. Dezvoltarea tot mai amplă și utilizarea tot mai frecventă a inteligențelor artificiale par necesare, într-un marș implacabil al progresului tehnologic. Cum ne-am putea opri sau cum am putea, măcar, încetini, fără să ne-o ia alții înainte? O variantă frecventă a acestei „fear of missing out” la scală planetară este ideea că, dacă noi nu infuzăm AI în toate zonele societății, o va face China, devenind, astfel, stăpâna viitorului. Acum ori niciodată, pentru a ne croi o altă soartă, suntem chemați să folosim inteligențele artificiale la maximum.

Diversitatea enormă a posibilelor utilizări ale AI este, astfel, colapsată într-un numitor comun al conflictului geopolitic dintre Occident și China. Acest argument este clădit pe premisa falsă a omogenității AI în raport cu societatea care o generează. Inteligențele artificiale sunt, întotdeauna, parte a unor produse tehnologice concrete, antrenate pe date provenite dintr-o anume societate și optimizate conform unor reguli ce descriu acel model social. Într-o societate a supravegherii, oamenii își adaptează comportamentul la structura locală de pedepse și recompense. Modelele AI vor identifica, reproduce și optimiza corelațiile specifice acestor adaptări sociale. Dimpotrivă, în societățile bazate pe o autonomie largă a cetățenilor în raport cu statul, oamenii decid în raport cu norme și repere ale responsabilității personale. Un model AI antrenat în China nu va performa în Europa sau SUA, deoarece regulile jocului social și strategiile dominante sunt foarte diferite.

Giganții tehnologici, marii producători ai AI și marii colecționari ai datelor vaste promit și amenință că inteligențele artificiale sunt cheia unică a creșterii productivității și bunăstării sociale. Totuși, cine va culege roadele acestei productivități? Mai mult, care sunt costurile ascunse ale tranziției la automatizarea universală? Riscăm să devenim o societate în care cetățenii sunt doar resurse pentru antrenamentul marilor modele AI. Populația ar ajunge un colectiv de generatori de date, iar profesioniștii ar involua în curățători de date sau măturători de erori. Este, totuși, posibil ca tehnologia și inteligențele artificiale, în special, să fie puse în serviciul nevoilor sociale – și nu invers.

Ce fel de inteligențe artificiale sunt utile în societatea pe care ne-o dorim? Imagini generate cu Midjourney

Când ai în mână un ciocan, totul în jur pare să aibă cuie. Devenim o societate obsedată de cum putem utiliza AI, tot mai mult și mai mereu, cu puțin timp pentru reflexivitate și înțelegerea propriilor probleme. Tehnologia ar trebui să fie un mijloc pentru un scop, dar a ajuns un răspuns în căutarea întrebării. Este important să identificăm nevoile pentru care anumite soluții AI aduc un beneficiu net , dar și situațiile în care avantajele aduse de AI nu pot compensa costurile de privacy, sociale, financiare sau energetice ale noilor tehnologii.

Aceasta este și abordarea legiuitorilor europeni. După ce GDPR a stăvilit intruziunea supravegherii prin colectarea datelor personale, alte două legi vor clarifica scenariile legitime sau problematice ale folosirii tehnologiilor digitale. Pachetul Digital Services Act și Digital Markets Act, care a fost deja aprobat, ancorează spațiul digital în respectarea drepturilor umane fundamentale și în asigurarea unei competiții economice fair-play. Legea Inteligenței Artificiale este, acum, în Parlamentul European, în negocieri, până la finele lunii.

Uniunea Europeană a tăiat nodul gordian al percepției AI ca o soluție salvatoare, unică și inevitabilă. Legea diferențiază mai multe scenarii de utilizare a inteligențelor artificiale, în funcție de riscul implicat. Ea stabilește atât posibile traiectorii de evoluție accelerată a inovării, cât și traiectorii atent verificate. Ce ar însemna o societate în care fiecare dintre noi să fie constant evaluat, primind o notă, pe baza informațiilor captate continuu despre acțiunile noastre? Așa-numita practică a „scorului social”, pilotată de statul chinez, deschide orizontul unei distopii, în care drepturile omului sunt cuantificate prin „scorul de încredere” pe care cetățenii îl primesc de la stat sau de la corporații. Legea AI, în forma actuală, interzice practica scorului social, atât la nivelul autorităților publice, cât și al organizațiilor private. Alte scenarii de utilizare a AI puternic restricționate se referă la predicția indivizilor pe baza datelor biometrice. De exemplu, în spațiul societăților europene, nu va fi permisă recunoașterea facială, în timp real, a trecătorilor. Nu va fi legală nici detectarea automată a emoțiilor indivizilor și nici apelul la tehnici subliminale de persuasiune. Toate aceste limite vizează păstrarea autonomiei cetățenilor europeni, în raport cu statul și cu orice alte entități ce-ar urmări manipularea alegerilor noastre prin AI.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

​

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized18 ore ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized24 de ore ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

ActualitateO zi ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized2 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Diverse3 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse4 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 săptămâni ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 săptămâni ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate2 săptămâni ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized2 săptămâni ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse2 săptămâni ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse2 săptămâni ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Top Stiri Comisarul