Actualitate
Pentagon Leaks: Jack Teixeira, arestat în această seară, fusese promovat recent
Jack Teixeira, tânărul în vârstă de 21 de ani din Garda Națională Aeriană din Massachusetts, arestat în legătură cu scurgerea de documente clasificate, a fost promovat recent la Airman 1st Class, scrie CNN.
Departmentul Apărării din SUA – PentagonFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Teixeira a crescut în suburbiile din Providence, Rhode Island, potrivit documentelor publice. El a urmat cursurile Liceului Dighton-Rehoboth, unde a absolvit în 2020, a declarat superintendentul districtului școlar regional.
Tânărul a intrat în Garda Națională aeriană la 26 septembrie 2019, potrivit Departamentului Apărării.
Mama sa conduce o afacere cu flori și a lăudat adesea serviciul militar al lui Teixeira pe contul de Instagram al companiei sale.
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA a anunțat joi că „a efectuat o arestare și continuă să desfășoare activități autorizate de aplicare a legii la o reședință din North Dighton, Massachusetts”, în contextul în care presa a anunțat că a fost identificat suspectul în cazul scurgerii de informații clasificate
Suspectul, pe nume Jack Teixeira, conduce „Thug Shaker Central”, un grup online unde circa 20-30 de persoane îşi manifestă pasiunea pentru arme, jocuri video şi afişează meme-uri rasiste.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



