Connect with us

Actualitate

VIDEO Zelenski: Acum trebuie să menţinem cu toţii unitatea, mobilizarea şi concentrarea totală asupra apărării

Publicat

pe

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a părut să le sugereze compatrioţilor, în discursul de vineri seară, că aşteptata contraofensivă ucraineană este iminentă, cerându-le să rămână uniţi şi să se mobilizeze, subliniind că linia frontului este prioritatea numărul unu, că atenţia se concentrează pe apărare şi că sunt pregătite noi forţe „care îşi vor dovedi valoarea pe front”.

Volodimir ZelenskiFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Toată lumea din Ucraina trebuie să înţeleagă că principala sarcină a statului este de a ne dezrobi teritoriile, de a ne întoarce pământurile şi poporul din captivitatea rusească”, a declarat liderul ucrainean. „Resursele statului se concentrează în primul rând pe această sarcină. Şi sunt recunoscător tuturor celor care ajută”, a punctat Volodimir Zelenski, potrivit News.ro.

„Acum, la fel ca anul trecut, trebuie să rămânem cu toţii uniţi, mobilizaţi şi pe deplin concentraţi pe apărare”, a insistat preşedintele ucrainean.

Zelenski le-a spus ucrainenilor că a avut vineri o şedinţă cu principalii conducători ai armatei şi cu şefii seviciilor de informaţii, cu care a discutat în detaliu despre programul de rachete şi despre problemele legate de muniţii. „Analizăm în mod constant şi foarte atent desfăşurarea ostilităţilor, cele mai fierbinţi şi toate zonele potenţial periculoase. Linia frontului este prioritatea numărul unu”, a spus Zelenski.

„De asemenea, pregătim în mod activ noi brigăzi şi unităţi care îşi vor dovedi valoarea pe front. Problemele legate de susţinerea, instruirea şi integrarea lor în planul general de apărare sunt discutate în cadrul reuniunilor Statului Major”, a afirmat liderul de la Kiev.

„Astăzi, aş dori să le mulţumesc fiecăruia dintre voi care lucraţi în întreprinderile de stat din domeniul apărării şi în sectorul antreprenoriatului, care sunteţi implicaţi în producţia de arme şi muniţii, drone, precum şi tuturor celor care repară echipamente şi creează echipamente noi, inclusiv pentru deminare. Vă mulţumim pentru faptul că, în ciuda tuturor lucrurilor, Ucraina îşi măreşte potenţialul de producţie în domeniul apărării”, a subliniat Zelenski.

În context, preşedintele a menţionat reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei care a avut loc vineri la Ramstein. „Sunt recunoscător acelor parteneri a căror determinare este pe deplin în concordanţă cu situaţia reală şi cu nevoile de pe câmpul de luptă. Aştept raportul ministrului apărării privind rezultatele de la Ramstein”, a spus Zelenski.

El mai declarat că a vorbit cu preşedinta Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, aflată în vizită la Kiev, arătând că „fiecare investiţie făcută acum, fiecare loc de muncă salvat sau creat în Ucraina, fiecare proiect economic implementat este, de asemenea, o apărare”.

„Iar când vine vorba de protecţie, viteza este esenţială”, a adăugat Zelenski.

„Ucraina şi soldaţii noştri nu au timp pentru politica formală şi pentru orice lucruri nepractice. Fiecare eveniment, fiecare negociere şi întâlnire trebuie să ofere asistenţă concretă pentru apărare, trebuie să ne întărească în mod specific soldaţii şi să ne protejeze valorile”, a subliniat liderul ucrainean.

Totodată, el le-a spus compatrioţilor că trebuie să fie pregătiţi „pentru orice scenariu”.

„Arme şi muniţii pentru soldaţii noştri, rezistenţă pentru economia noastră, pregătire reală pentru orice scenariu – toate acestea sunt absolut substanţiale”, a punctat Zelenski.

El şi-a încheiat discursul mulţumind soldaţilor ucraineni şi a evidenţiat „acţiunile curajoase” ale unei brigăzi de asalt care luptă la Bahmut, iar în direcţia Lîman a menţionat o altă brigadă căreia i-a mulţumit pentru. „fermitate şi menţinerea sigură a poziţiei”.

Totodată, Zelenski a mulţumit „pentru acurateţe” unei brigăzi de rachete antiaeriene din Kiev.

„Mulţumim tuturor celor care se află acum pe teren, în tranşee, în misiuni de luptă! Mulţumim tuturor celor care ajută linia întâi! Şi vă rugăm să vă amintiţi de cei care şi-au dat viaţa apărând Ucraina şi ucrainenii. Fie ca eroii noştri să fie amintiţi!”, şi-a încheiat intervenţia preşedintele ucrainean.

În condiţiile în care toţi ochii se îndreaptă către aşteptata contraofensivă ucraineană, viceministrul ucrainean al apărării Hanna Maliar a subliniat miercuri că Ucraina nu va face un anunţ specific legat de data acesteia, iar planurile vor rămâne clasificate.

„Este important să înţelegem că nu va exista o zi în care forţele armate vor spune: mâine vom lansa o contraofensivă”, a declarat miercuri Maliar pentru postul naţional de televiziune ucrainean.

Contraofensiva nu va implica doar câteva operaţiuni, ci mai degrabă un efort mai amplu în vederea atingerii obiectivului strategic de eliberare a întregului teritoriu ucrainean de sub ocupaţia rusă, a adăugat Maliar, precizând că aceasta presupune antrenarea forţelor ucrainene în ceea ce priveşte echipamentele şi multiple planuri ca opţiuni.

„Planul este ales în cele din urmă astfel încât inamicul să nu aibă timp să reacţioneze la el”, a arătat ea. „Trebuie să înţelegem că forţele armate se pregătesc constant, zilnic, pentru eliberarea completă a teritoriilor noastre. Şi aceasta presupune un set imens de măsuri, nu doar o contraofensivă”, a explicat Hanna Maliar.

___

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul