Actualitate
Eroul FCSB-ului a explicat cum se poate câștiga titlul – Mesajul său pentru Farul Constanța
FCSB s-a impus cu mari emoții în deplasarea de la Universitatea Craiova (2-1), iar vicecampioana României s-a apropiat la doar 3 puncte de Farul Constanța, liderul din play-off.
Ștefan TârnovanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ștefan Târnovanu, convins că FCSB poate câștiga titlul în SuperLiga – Ce a spus despre penalty-ul lui Andrei Ivan
Vicecampioana României a făcut un meci economicos în deplasarea din Bănie, dar a plecat cu toate cele 3 puncte la București.
Ștefan Târnovanu a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai formației antrenate de Elias Charalambous, intervenind decisiv în mai multe rânduri în acest joc.
Portarul celor de la FCSB a explicat cum ar putea echipa sa să câștige titlul în SuperLiga.
„O seară foarte frumoasă, pentru că am câștigat cele trei puncte. Ne-am apropiat de Farul, mă bucur. Mai avem patru meciuri, trebuie să le jucăm la fel, să fim la fel de maturi pe final și să luăm de fiecare dată cele trei puncte.
E o luptă care se va ține până în ultima etapă. Sunt trei puncte. Dacă Farul se va încurca măcar o dată pe lângă victoria pe care o vom obține noi la ei, vom fi campioni. Cred că avem o echipă matură. Avem și noi tinerii noștri foarte talentați.”
Târnovanu a vorbit și despre penalty-ul slab executat de Andrei Ivan, care putea restabili egalitatea.
„Așteptam să bată Ivan, știam că bate el, m-am gândit că dă tare, pe mijloc, că așa a dat și anul trecut. Mă bucur pentru noi că a alunecat și apoi s-a făcut 2-0 pentru noi.” – a transmis acesta, potrivit Digi Sport.
Clasament SuperLiga:
1 Farul Constanța 43p
2 FCSB 40p
3 CFR Cluj 38p
4 Universitatea Craiova 35p
5 Rapid București 31p
6 Sepsi Sfântu Gheorghe 25p
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



