Connect with us

Actualitate

Soloviov cere un atac nuclear asupra Angliei, Medvedev și Patrușev vorbesc de apocalipsa nucleară / Ce se ascunde în realitate în spatele acestui tip de discurs?

Publicat

pe

Oricine este cât de cât familiarizat cu natura dezbaterilor privind războiul de la televiziunea de stat rusă este conștient de tendința anumitor colaboratori de linie dură de a pleda pentru măsuri extreme.

Rachete nucleare balistice la o paradă militară de la MoscovaFoto: RusiaIvanov Arkady / Alamy / Alamy / Profimedia

În această ordine de idei, un propagandist proeminent a mers atât de departe încât a sugerat că Rusia ar trebui să folosească arme nucleare asupra Angliei pentru a descuraja Occidentul să ajute Ucraina în războiul în curs, potrivit Sky News.

Prezentatorul de televiziune Vladimir Soloviov, care este prieten cu Vladimir Putin, a folosit frecvent emisiunile sale de radio și televiziune pentru a ataca Occidentul și a îndemna Kremlinul să își folosească capacitățile nucleare în invazia Ucrainei.

Un clip cu ultima sa tiradă, distribuit online de jurnalistul Francis Starr, un fin cunoscător al realităților din Rusia, îl prezintă pe Soloviov încercând să le spună colegilor săi că Rusia ar trebui să atace Marea Britanie.

„De fapt, aș testa Poseidon acum… pe Anglia”, spune el, provocând râsete aparent neîncrezătoare din partea altor comentatori din emisiune.

Cunoscut anterior sub numele de cod rusesc Status-6, Poseidon este un vehicul subacvatic autonom, fără pilot, cu propulsie nucleară, despre care se spune că este în curs de producție de către Rubin Design Bureau, capabil să lanseze atât focoase convenționale, cât și nucleare.

Vladimir SoloviovFoto: Willvest News / Profimedia Images

„Nu sugerez deloc să scufundăm mica insulă”, dar adaugă „ceea ce este important este ca ei să nu aibă nicio îndoială că suntem pregătiți să folosim arme nucleare”, a adăugat propagandistul rus.

„Și nu mi-ar păsa deloc dacă am merge și am scufunda orice transportă tancuri. SUA nu au doar îndoieli că Rusia nu va folosi arme nucleare, ci sunt siguri că nu le vom folosi!”, avertizează el.

„Tocmai din acest motiv, celebrul nemernic numit Blinken l-a convins pe Biden că trebuie să dea undă verde la furnizarea de F-16. El a spus că Rusia nu va face nimic. Așa că trebuie să-i zdrobim cu bombe nucleare!”, vituperează prezentatorul.

Un alt comentator al emisiunii, Andrei Sidorov, a contestat acest argument – spunând: „Nu, nu, nu: Ascultați! Nu sunt împotriva folosirii bombelor nucleare, doar că nu vreau să fiu la capătul răspunsului lor”.

Oficiali guvernamentali vântură tot mai des amenințarea nucleară

Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate de la Moscova, a declarat recent că, în cazul unei amenințări la adresa existenței Rusiei, aceasta este capabilă să distrugă orice adversar, inclusiv Statele Unite, relatează Interfax.

„Uitând lecțiile istoriei, unii în Occident vorbesc deja despre răzbunare, care va duce la o victorie militară asupra Rusiei. Putem spune un lucru despre asta. Rusia are răbdare și nu intimidează pe nimeni cu avantajul său militar. Dar are arme moderne unice, capabile să distrugă orice inamic, inclusiv Statele Unite, în cazul unei amenințări la adresa existenței sale”, a declarat Patrushev într-un interviu acordat Rossiyskaya Gazeta.

Considerat ideologul lui Putin pe probleme de securitate și politică externă, precum și succesorul aparent al liderului de la Kremlin, Patrușev a catalogat drept „prostie mioapă” opinia că, în cazul unui conflict direct, Statele Unite sunt capabile să lanseze o lovitură preventivă cu rachete, după care Rusia nu va putea răspunde.

Nikolas Patrusev alaturi de Vladimir PutinFoto: Mikhael Klimentyev / Sputnik / Profimedia Images

În ianuarie, Medvedev a declarat că, dacă Rusia ar fi învinsă, ar putea declanșa un război nuclear.

Cum încearcă Kremlinul să-i obișnuiască pe ruși cu soluția unui atac nuclear strategic

Unii analiști au avertizat că normalizarea în Rusia a acestui tip de retorică, folosită în mod repetat de Soloviov în cadrul emisiunilor sale, sau de politicieni precum Dmitri Medvedev, ar putea crește riscul unui război nuclear.

Profesorul Dmitri Adamski – expert în strategie nucleară și în politica de securitate a Rusiei – susține pentru Foreign Affairs că schimbarea de mentalitate în rândul liderilor ruși din ultimii ani și schimbarea limbajului pe care aceștia tind să îl folosească atunci când fac aluzie la arsenalul țării are implicații îngrijorătoare.

„Abordarea Rusiei față de armele nucleare a evoluat de când a început invazia – și nu în moduri reconfortante”.

„Războiul a accentuat și mai mult gândirea strategică a liderilor ruși și a normalizat armele nucleare în conștiința publicului. Aceste tendințe care se consolidează reciproc au implicații pentru comportamentul viitor al Rusiei”, potrivit lui Adamski.

Expertul rus explică că dovezile din surse primare indică faptul că, în ultimul an și jumătate, armata rusă și-a dublat conceptualizarea strategiei de descurajare și că începe să se bazeze și mai mult pe arsenalul nuclear al țării în planificarea strategică.

În timp ce amenințările nucleare frecvente emise de Vladimir Putin și aliații săi de la invazia Ucrainei au fost respinse pe scară largă de către oficialii și comentatorii occidentali, profesorul Adamski sugerează că aceste amenințări au contribuit la schimbarea perspectivelor atât de mult în Rusia încât, pentru mulți, un atac nuclear nu mai este „o opțiune de neconceput”.

„Această retorică nucleară belicoasă recurentă – oficială și neoficială deopotrivă – a erodat oarecum tabu-ul nuclear, chiar dacă în mod neintenționat”, spune el.

Comentând influența opiniei publice asupra acțiunilor liderilor, el a spus că „s-ar putea ca acum coada să dea din câine”.

„Mai mulți lideri ruși din domeniul apărării și experți nucleari au fost șocați de insuportabila lejeritate în rândul publicului rus privind armele nucleare”, scrie el.

Putin, Medvedev si Andrei Turceak, presedintele partidului Rusia UnitaFoto: Aleksey Nikolskyi / Sputnik / Profimedia Images

Acești experți au spus că sentimentul public reprezintă în mod inexact poziția Kremlinului și că este iresponsabil din cauza implicațiilor sale periculoase.

Profesorul Adamski concluzionează că aceste atitudini în schimbare pot avea o influență crucială asupra acțiunilor oficialilor și operatorilor care, în caz contrar, ar putea refuza să execute ordinele dacă ar fi instruiți de lideri să lanseze un atac nuclear.

„Noua normalitate nucleară în Rusia este probabil să crească obediența operatorilor ca răspuns la ordinele nucleare escalatorii din partea conducerii Rusiei. Iar dacă Rusia se confruntă cu instabilitate civilo-militară, șansele de utilizare nesancționată ar putea crește”, conchide expertul.

Doctrina nucleară a Rusiei permite un atac nuclear după „o agresiune împotriva Federației Ruse cu arme convenționale, atunci când însăși existența statului este amenințată”.

h2. Eventualele pregătiri rusești pentru un atac nuclear ar fi vizibile

Deocamdată, analiștii militari pun acest risc în perspectivă, iar Casa Albă spune că nu a văzut nicio activitate care să indice un plan de atac, dar serviciile de informații occidentale monitorizează îndeaproape apariția unei amenințări reale.

Dacă s-ar contura, experții cred că Rusia ar folosi unei arme nucleare tactice – mai mici ca încărcătură explozivă decât o armă nucleară strategică – lansată probabil pe o rachetă balistică Iskander cu rază scurtă de acțiune.

Iar pregătirile pentru un atac ar fi evidente, asigură AFP Pavel Podvig, cercetător la Institutul Națiunilor Unite pentru Cercetare în Dezarmare (Unidir) din Geneva.

Un raport din 2017 al acestui institut a cartografiat 47 de locuri de depozitare a armelor nucleare în Rusia.

Acestea sunt monitorizate constant și în detaliu de către sateliții de supraveghere militară din Statele Unite și din alte țări.

Ele pot fi monitorizate chiar și de sateliți comerciali, așa cum arată imaginile răspândite și actualizate în mod regulat ale activităților instalațiilor nucleare din Coreea de Nord.

Pentru Podvig, Rusia și-a desfășurat focoasele nucleare strategice sau cu rază lungă de acțiune la sol, pe rachete, bombardiere și submarine.

Dar armele sale nucleare non-strategice sau tactice, al căror număr poate ajunge la 2.000, nu sunt instalate pe rachete, potrivit lui.

„Sunt convins că Statele Unite vor vedea orice pregătire a Rusiei de a folosi arme nucleare”, a adăugat Mark Cancian, fost oficial al Departamentului de Apărare și Energie al SUA.

„Armele trebuie să iasă din depozit, unitățile vizate trebuie alertate, iar rușii și-ar putea alerta și forțele nucleare strategice”, a declarat pentru AFP expertul, care lucrează acum la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din Washington.

De asemenea, ar fi vizibile, după el, și pregătirile necesare forțelor terestre ruse, precum furnizarea de echipamente de protecție și instrucțiuni pentru a acționa într-un mediu nuclear.

„Armele nucleare au nevoie de o anumită structură, de oameni instruiți și de întreținere. Nu poți face asta într-un loc la întâmplare”, a spus Pavel Podvig, care consideră posibilitatea „instalațiilor ascunse foarte puțin probabilă”.

„Din punct de vedere tehnic, probabil că ai putea scoate ilegal câteva bombe dintr-un loc de depozitare nedetectat”, spune cercetătorul Unidir.

Dar acest lucru implică propriile riscuri, inclusiv acela de a provoca un atac preventiv din partea Occidentului. „Rușii nu vor fi niciodată siguri că nu va fi detectat. Ar fi un pariu”, avertizează el.

Mai presus de toate, adaugă el, cel mai probabil Rusia și-ar dori ca Occidentul să-i vadă pregătirile, ca un avertisment. „Ar fi un fel de pas înainte în escaladare (și) Rusia și-ar dori să fie vizibil”, prezice din nou Pavel Podvig.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul