Connect with us

Actualitate

Topul vânzărilor Bookfest 2023. Care au fost cei mai căutaţi autori

Publicat

pe

La ediţia a XVI-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care s-a încheiat duminică la Romexpo, „Garoafe de bordel. Povestiri” de Radu Paraschivescu a fost cea mai bine vândută carte la standul editurii Humanitas, urmată de două volume semnate de Andrei Pleşu: „Capodopere în dialog” şi „Ochiul şi lucrurile”. „Hotelul Portofino”, de J.P. O’Connell, şi „Rezervă”, cartea de memorii a Prinţului Harry, au avut cele mai bune vânzări la Nemira. Trei dintre cărţile lui Fredrik Backman se află în top 10 vânzări la Grupul editorial ART, iar între cărţile de ficţiune editate de Litera s-au aflat semnături de Shelly Read, Hanya Yanagihara, Damon Galgut, Doina Ruşti. De la editura Polirom, cititorii au cumpărat „Cărţile lui Iacob”, de Olga Tokarczuk, dar şi ediţia aniversară „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu.

BookfestFoto: Inquam Photos / George Calin

Humanitas

  • 1. Radu Paraschivescu, „Garoafe la bordel. Povestiri”
  • 2. Andrei Pleşu, „Capodopere în dialog”
  • 2. Andrei Pleşu, „Ochiul şi lucrurile”
  • 3. Cătălin Vasilescu, „Bestiar. Şapte povestiri cu chirurgi şi scandaloasele lor operaţii”
  • 4. Gabriel Liiceanu, „Exitus”
  • 5. Tatiana Niculescu, „Englezul din Gara de Nord. După o poveste adevărată”
  • 6. Alex Drace-Francis, „Istoria mămăligii. Povestea globală a unui preparat naţional”
  • 7. Oliver Jens Schmitt, „Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023”
  • 8. Mihnea Măruţă, „Identitatea virtuală. Cum şi de ce ne transformă reţelele de socializare”
  • 9. Liviu Stănescu, „Am fost la capătul lumii”
  • 10. Tudor Dinu, „Moda în Ţara Românească. Între Fanar, Viena şi Paris, 1800-1850”

Editura Polirom

  • 1. „Cărţile lui Iacob”, Olga Tokarczuk
  • 2. „Dimineaţă pierdută. Ediţie aniversară. 40 de ani de la apariţie”, Gabriela Adameşteanu
  • 3. „Kiwi 2023. Antologia de proză scurtă. Trecuturi”, Marius Chivu (editor)
  • 4. „Nepoata”, Bernhard Schlink
  • 5. „Fraţii noştri neaşteptaţi”, Amin Maalouf
  • 6. „Evadatul de la Auschwitz. Povestea lui Rudolf Vrba”, Jonathan Freedland
  • 7. „Shakespeare. Lumea ca o scenă”, Bill Bryson
  • 8. „O istorie culturală a nebuniei”, Andrew Scull
  • 9. „Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment (1929-1939)”, Florian Illies
  • 10. „Tolstoi”, Henri Trojat

Curtea Veche Publishing

Top 5 autori români

  • „Frumoasă era Sena pe sub florile mele”. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan ’15 şi COVID-19 – una dintre cele mai aşteptate cărţi din cadrul Bookfest, semnată de istoricul Adrian Cioroianu.
  • „Când corpul spune nu” de Gabor Mate, se bucură în continuare de aprecierea cititorilor şi a rămas un besteseller şi la această ediţie a Salonului de Carte.
  • „Învăţătorii de Grija. Sânziana, fata Soarelui”, de Alex Donovici a fost unul dintre cele mai aşteptate volume de literatură pentru copii ale anului din seria poveştilor „Învăţătorii de Grija”.
  • „Codul fotografiei. Observare. Spaţiu-timp-lumina-emoţie. Moment de graţie” de Vlad Eftenie este un alt titlu noutate, un volum deja apreciat de public ca instrumentar estetic din care poţi să afli cum este posibil să realizezi fotografii irepetabile.
  • „Drum fără prioritate”, de Marian Godină este o colecţie de povestiri de căutare a sensului, în care cititorii vor descoperi câteva părţi atât din viaţa personală a lui Marian Godină, cât şi din cea profesională.

Top 5 autori străini

  • Gabor Mate
  • Gary Chapman
  • Loretta Graziano Breuning
  • Daniel Goleman
  • Barbara Oakley

Editurile Nemira şi Nemi

  • 1. „Hotelul Portofino”, de J.P. O’Connell
  • 2. „Rezervă”, de Prinţul Harry
  • 3. „Fiica de la Auschwitz”, de Tova Friedman şi Malcolm Brabant
  • 4. „Autostrada Lincoln”, de Amor Towles
  • 5. „S-a întâmplat într-o vară”, de Tessa Bailey
  • 6. „Refugiul”, de Sarah Pearse
  • 7. „Vânătorii Dunei”, de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson
  • 8. „Focul Viu”, de Stephen King
  • 9. „Fetiţa strigă-n pahar”, de Nora Iuga
  • 10. „Pe cine iubeşti mai mult?”, de Mihaela Buruiană

Nemi

  • 1. „Tina şi primii ei pantofi de balet”, de Marilyn Singer
  • 2. „Băncuţa”, de Meghan, Ducesa de Sussex
  • 3. „Salvarea puiului de koala”, de Tilda Kelly
  • 4. „Găina care nu voia să renunţe”, Jill Tomlinson
  • 5. „Pinguinul pitic”, de Tilda Kelly

Grupul editorial ART

Cărţi pentru adulţi:

  • „Şi-n fiecare dimineaţă drumul spre casă e tot mai lung”, Fredrik Backman, Colecţia musai, Editura Art
  • „Cântul lui Ahile”, Madeline Miller, Editura Paladin
  • „Oameni anxioşi”, Fredrik Backman, Colecţia musai, Editura ART
  • „Cum să-ţi dai seama dacă pisica ta plănuieşte să te omoare”, Oatmeal, Colecţia Grafic Fun, Editura Grafic
  • „Circe”, Madeline Miller, Editura Paladin
  • „Goodbye Ceauşescu”, Romain Dutter, Paul Bona, Bouqe, Editura Grafic
  • „O istorie a scrisului. De la scrierea cuneiformă la emoji”, Vitali Konstantinov, Editura Grafic
  • „Un bărbat pe nume Ove”, Fredrik Backman, Colecţia musai, Editura Art
  • „Bunica mi-a zis să-ţi spun că-i pare rău”, Fredrik Backman, Colecţia musai, Editura Art
  • „Devotatul”, Viet Thanh Nguyen, Colecţia musai, Editura Art

Copii şi adolescenţi:

  • „Copacul cu 52 de etaje”, Andy Griffiths, Editura Arthur
  • „Dog Man #4. Dog Man şi Super Pisoiul”, Dav Pilkey, Colecţia miniGrafic, Editura Grafic
  • „Clubul bonelor. Ideea grozavă a lui Kristy”, Raina Telgemeier, bazat pe romanul lui Ann M. Martin, Colecţia miniGrafic, Editura Grafic
  • „The Odd 1s Out”, James Rallison, Colecţia miniGrafic, Editura Grafic
  • „Căpitanul Chilot şi Invazia Bucătăreselor Incredibil de Obraznice din Spaţiu”, Dav Pilkey, Colecţia miniGrafic, Editura Grafic
  • „SpongeBob Comics #1. Aventuri marine trăsnite”, Stephen Hillenburg, Colecţia miniGrafic, Editura Grafic
  • „Casa”, Alex Moldovan, Editura Youngart
  • „Ordinul Povestitorilor 15”, Editura Arthur
  • „Cornute cosmonaute şi alte 116 nonsensuri”, Carmen Tiderle, il. Vali Petridean, Editura Arthur
  • „Eroii Olimpului #3. Simbolul Atenei”, Rick Riordan, Colecţia Orange Fantasy, Editura Arthur

Litera

Ficţiune:

  • „Viaţa ca un râu”, de Shelly Read
  • „Către paradis”, de Hanya Yanagihara
  • „Doctorul cel bun”, de Damon Galgut
  • „Malnata”, de Beatrice Salvioni
  • „Epoca viciului”, de Deepti Kapoor
  • „Depravatul din Gorgani. Alte 52 de ciudăţenii”, de Doina Ruşti
  • „Măsura vieţii”, de Nikki Erlick
  • „Ţara zăpezilor”, de Sebastian Faulks
  • „Pădurea arde sub paşii noştri”, de Jens Liljestrand
  • „Până nu se şterg amintirile”, de Toshikazu Kawaguchi

Non-ficţiune:

  • „Nu mă poţi răni”, de David Goggins
  • „Influenţa socială”, de Zoe Chance
  • „8 reguli ale iubirii”, de Jay Shetty
  • „Moştenirea emoţională”, de Galit Atlas
  • „Mai aproape de iubire”, de Vex King

Proză contemporană:

  • „Diavolul din Freisetzburg”, de Roxana Ruscior
  • „Neuroleptic”, de Dorian Dron
  • „Hoţul în curtea miracolelor”, de Adrian Majuru
  • „Naşterea eroului”, de Andrei Ungureanu
  • „a.normal”, de Andrei Velea

Carte pentru copii:

  • „Atlasul aventurilor. Dinozaurii”
  • „Enciclopedia lumii în numere”
  • „Cutie Cronicile Rosewood”, de Connie Glynn
  • „Supersimplu. Matematica. Ghid practic de studiu pentru şcoală şi acasă”
  • Seria: „Prima mea carte de activităţi Montessori”

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul