Moartea netnografiei – HotNews.ro

Scriu despre ceva ce-și va fi avut loc potrivit în serialul numit aici Apocalipsa intelectului, nu negreșit ratând respectivul moment trecut recent, ci individualizând/autonomizând chestiunea. Deoarece este vorba de o adevărată nouă formă de studiu/cercetare, de o disciplină și specializare, despre care nutresc temerea dispariției premature. Așadar, o disciplină de-abia născută, cât pe ce să devină onorabilă, însă de ieri/azi încolo serios compromisă, suspectă, și astfel amenințată, poate chiar determinată (= obligată) să dispară.

Marin Marian-BălașaFoto: Arhiva personala

Acuma, pentru unii (și mai ales pentru alții) ar părea onorabil să mă fi dus și eu pe net, să fi compilat din o mână de surse (cărți și studii apărute în ultimii 15-10 ani) și să fac o introducere cât se poate de (aparent) savantă. (Căci da, se poartă citarea de surse fără să le fi citit/consultat, preluarea de informații și trimiteri din zecile altora de ziceri, citate, preluări sau doar trimiteri goale.) Dar nu pierd vremea cu-așaceva, întrucât disprețuiesc nu atât epatarea, cât falsul lejerității egal fizice și etice cu care atât de mulți (parcă tot mai mulți) „colegi de la academie” (vorba Cuiva), umflă lista bibliografică și bagă-n text paranteze (ori în subsol nume/titluri, ba chiar și pagini) rezumând lucrări serioase la o propoziție simplă sau un enunț simplist, evident nepriceput/neasumat însă excizat facil.

Cu privire la netnografie, mi-au căzut în mână câteva texte (din surse/origini/țări și experiențe epistemice variate) care introduceau „noua disciplină” de o manieră suspect de similară, de expresii ușor variate terminologic însă identice la nivelul sens (+paranteze cu aceleași nume de autori, respectiv trimiteri la articole, cu ani și paginație). Pentru ca apoi să exemplifice ori să expună propriul „studiu de caz” (ori experiență personală) de maniere inferioare, ba chiar copilărești, față de frazeologia anterioară superioară – așadar evident prelevată/copiată de-altunde, adică „de la unul la altul”. Folclor neasumat, circulație de tip colectiv și oral, atinse toate prin simpla preluare cvasi-talequale de „date”, în realitate de idei, informații și formulări, de cunoaștere redusă la cunoștințe impropriu sau superficial asimilate.

Ca familiarizare elementară, hai totuși să spunem doar că în „științele umane” și „studiile culturale” (ca antropologia, sociologia, filologia, etnografia, etnologia), sondajul și chestionarul ori „munca pe teren” au găsit în expunerile online ale fitecui un medi egal bun/ideal și foarte ușor accesibil pentru a extrage, evalua, sistematiza, interpreta. Păreri și mentalități, atitudini și idei, nivel al civilității și agresivității, lumea emoțiilor exhibate și a influenței ori manipulării, toate și multe asemenea aspecte au devenit ușor de studiat fără să te miști de pe scaun, fără să călătorești, fie să cerșești și să cheltui fonduri, fără să contactezi oameni în carne/oase, fără multe (și) mărunte. Această nouă etnografie (descriere/etnografiere de vorbe, obiecte ideatice, atitudini, gesturi, fapte, tribulații), chiar cu pretenții, apetențe, uneori competențe de etnologie, s-a numit netnografie. Adică cercetare efectuată pe net și procesare intelectual-academică. O vreme va fi fost etic și chiar obligatoriu legal să ceri voie autorilor de pe situri ca să te referi la domniile lor și să le procesezi/folosești informațiile extrase. După declararea tuturor siturilor sociale („de socializare”) ca domeniu/spațiu public, poți extrage, comenta, sistematiza și publica la liber, fără niciun fason deontologic sau legal (copyright). Problema e că softurile și boții pot face exact și perfect lucrul acesta, autorul și „lucrarea științifică” de acest gen nemaiavând nevoie de insul care caută (empiric și îndelung), structurează și sistematizează un material vast, extrage mostre și emite comentarii/interpretări și concluzii pertinente din punct de vedere epistemologic, adică din perspectiva muncii strict intelectual-umane. O asemenea muncă o face Inteligența Artificială mult mai iute și poate mai bine decât individul, fapt pentru care e normal să te-ntrebi dacă nu cumva nu mai e deloc nevoie de acest tip de studiu, cercetare, lucrare, disciplină științifică pur/efectiv personalist omenească.

Polițiștii gândului și-ai cuvântului (acești angeli radios-păzitori ai siguranței și securității naționale și individuale) și metrologii (acești merceologi iradianți până la absolutul formal și ridicol, căci evaluează cu cel mai simplist aparataj genialitatea, calitatea, sfertocalitatea și pseudocalitatea în cultură, arte, știință, totuși zicându-și pompos metroscientiști) fac excesivă (aproape numai și numai) netnografie (uneori meritând a fi numită după anglofonul garbology sau garbageology), adică puricare și scormonire prin onlain. Ba cel mai adesea nu fac nici măcar asta, doar acceptând, sortând și stocând (meta)datele elementare furnizate de către autori, reviste și edituri, așadar contabilizând mecanic, la fel (de nu mai rău) ca funcționarii cu mânecuțe ai veacurilor trecute. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro