Actualitate
Legea care prevede concediu menstrual plătit de stat a intrat în vigoare în Spania
Legea spaniolă privind sănătatea sexuală şi reproductivă, care prevede şi dreptul că femeile au dreptul la concediu în perioada de ciclu menstrual, a intrat în vigoare joi, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Femeie care sufera de dureri menstrualeFoto: Elizabeth Crego / Alamy / Alamy / Profimedia
Legea propusă de Ministerul pentru egalitatea de gen, la iniţiativa guvernului de stânga, a fost aprobată de parlament în luna februarie.
De atunci, au fost aprobate amendamente la noua lege. Practic, au fost înlăturate bariere care vor facilita accesul la avort şi la schimbarea sexului pentru persoanele trans.
După votul parlamentului din februarie, ministrul pentru egalitatea de gen Irene Montero a vorbit despre o „zi istorică pentru progresul drepturilor feministe”.
Concediul menstrual nu o reprezintă o reglementare comună, notează dpa. Nu există o prevedere comparabilă în legea germană. În Taiwan, femeile pot sta acasă numai trei zile pe an, iar atunci primesc doar 50% din salariu.
În Coreea de Sud angajatorii trebuie să le dea angajatelor o zi de concediu menstrual pe lună dacă fac o cerere, dar legea nu specifică cine va plăti acele zile.
Pentru a-şi lua concendiu menstrual, salariatele din Spania au nevoie de un bilet de la medic. Durata concediului menstrual este în principiu nelimitată.
Potrivit legii, durata concediului depinde de cât de severă este durerea şi cât de mult durează. Costurile sunt acoperite de stat.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



