Connect with us

Actualitate

Liderii opoziției din Rusia, care se află în exil, visează la o eră post-Putin / Ar veni o nouă dictatură mai gravă sau Moscova ar îmbrățișa democrația?

Publicat

pe

Liderii opoziției din Rusia au început să planifice sfârșitul regimului lui Putin, iar unii cred că este acum inevitabil. Aproape 300 de politicieni și activiști din opoziția rusă aflată în exil s-au adunat pentru a discuta despre schimbările politice din Rusia în Parlamentul European la începutul acestei săptămâni, relatează The Guardian.

Mihail HodorkovskiFoto: Michal Cizek / AFP / Profimedia

Forumul de la Bruxelles, convocat de patru europarlamentari, a fost prima reuniune în care opoziția rusă s-a adunat și a primit statut oficial de către un organism parlamentar european, în timp ce unii încep să se gândească la cum ar arăta o Rusie post-Putin.

Congresul a avut loc în momentul în care a apărut vestea despre distrugerea barajului Nova Kahovka, cel mai recent episod dramatic a războiului lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

„Este prima dată când cineva vorbește despre posibilitatea unui post-putinism. Acum trei luni, acest lucru nu era posibil. Țările UE au crezut că Putin va fi președinte ani și ani, dacă nu decenii și decenii… Acum, percepția s-a schimbat”, a declarat Bernard Guetta, un europarlamentar francez care a fost printre organizatorii forumului.

Poate fi distrus regimul lui Putin după plecarea sa de la Kremlin?

Mihail Hodorkovski, care a fost cel mai bogat om din Rusia înainte de a fi închis timp de un deceniu în 2003, a spus că simpla schimbare a lui Putin cu o altă persoană din cercul său nu ar avea face nicio diferență.

„Acest regim ar trebui distrus”, a spus el în timpul sesiunii de deschidere a discuțiilor. „Nu există alt drum către un viitor pașnic normal pentru Rusia și pentru Europa și întreaga lume”, a spus el.

Opoziția rusă vorbește despre schimbarea regimului de ani de zile, așa că uneori poate suna a iluzie. Inclusiv la trei luni de la începere războiului, apropiați ai lui Putin s-ar fi întors împotriva lui și vorbeau despre cine ar ar trebui să îl înlocuiască pe actualul lider de la Kremlin.

Dar în timp ce armata rusă acum e pe picior defensiv în Ucraina, iar atacurile și incursiunile militare în interiorul Rusiei s-au întețit, precum și luptele din interiorul elitelor Rusiei, care ajung pe rețelele de socializare, unii Încep să se întrebe dacă locul lui Putin la Kremlin mai este așa de sigur.

Cum ar arăta o Rusia post-Putin este totuși o chestiune de dezbatere.

Andrius Kubilius, europarlamentar lituanian și fost prim-ministru care a fost principalul organizator al conferinței, a spus că este încă o părere minoritară în rândul politicienilor europeni că schimbarea democratică reală ar putea avea loc în Rusia, dar a considerat că discuția merită purtată atât de dragul Rusiei cât și a Ucrainei.

„Dacă marile capitale europene nu vor crede într-o posibilitate a unei Rusii democratice, ceea ce recunosc că nu este atât de ușor de crezut în acest moment, crezi că fie că… același regim va rămâne la putere pentru totdeauna… fie Rusia se va prăbuși în dezastru total”, a spus Kubilius.

Dacă politicienii occidentali cred că o victorie militară ucraineană completă ar însemna prăbușirea Rusiei într-o dictatură și mai gravă sau război civil, „atunci se sperie de victoria ucraineană”, a spus el.

Occidentul se teme de victoria Ucrainei

Armand Goșu a scris într-un articol pentru HotNews, citând experți occidentali, că SUA ajută Ucraina să nu piardă războiul, dar nu și să învingă Rusia.

Goșu spune că chiar dacă Biden, Sullivan și Blinken vor o Rusie diminuată, ei nu concep lumea fără Rusia, în rol de mare putere. Așa că teama cea mai mare nu este că Ucraina ar putea fi înfrântă iar după ea ar urma Polonia sau România în meniul lui Putin.

Șantajul nuclear pare că încă funcționează, însă doar pentru elita occidentală, cu mintea căreia se joacă propaganda rusească. Birocrația de la Washington se teme de haos. Elitei occidentale îi este atât frică de necunoscut, cât și lene să înțeleagă lumea în care trăiește. În fond e un exercițiu complicat să regândească și să refacă planurile.

Orice conducător post-Putin ar fi semnificativ mai slab

Unii participanți la conferință au părăsit Rusia în urmă cu mai bine de un deceniu, în timp ce alții plecaseră după ce Putin și-a lansat invazia în februarie anul trecut. Ei au călătorit la Bruxelles din Berlin, Vilnius, Paris, Tbilisi și multe alte orașe care au devenit noduri pentru exilații ruși.

Mulți participanți au sugerat că prăbușirea regimului Putin este o chestiune care ține de timp, „de când”, și că ea va avea loc cu certitudine, adăugând că, deși epoca inițială post-Putin ar putea implica o preluare a puterii de către cei din cercul interior, lucrurile s-ar putea schimba rapid în curând.

„Orice conducător post-Putin ar fi semnificativ mai slab în ceea ce privește legitimitatea și autoritatea publică… regimul va încerca să păstreze puterea, dar nu va dura mult timp”, a spus Vladimir Milov, un politician de opoziție, care a fost ministru adjunct al energiei la începutul domniei lui Putin. „Atunci trebuie să exercităm presiuni pentru ca oamenii să vorbească”, a adăugat el.

Rusia ar rămâne „brutală” și „răzbunătoare” chiar dacă ar dispărea Putin

Înfrângerea Rusiei de către Ucraina în războiul început unilateral de către Kremlin nu ar detensiona relația dintre NATO și Moscova nici dacă ar dispărea Putin, ci ar lăsa Federația rusă „brutală” și „răzbunătoare”, spunea la sfârșitul lui șeful comandantului Forţelor aeriene britanice (RAF), Mike Wigston, potrivit The Guardian.

Mike Wigston a declarat pentru The Telegraph că forțele aeriene, marina de suprafață și forțele submarine ale Rusiei reprezintă o amenințare pentru Marea Britanie și NATO. El a avertizat că amenințările s-ar putea chiar accentua dacă președintele rus, Vladimir Putin, ar fi înlăturat.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul